Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Antrenate sa ucida

Ani de zile, Braila a purtat eticheta unui oras afectat de somaj, in care mii de familii erau intretinute in special de femeile care lucrau in fabricile de confectii. Si in prezent, sint voci care se pling de lipsa oportunitatilor: intr-un oras fara prea multe perspective, femeile isi gasesc cu greu locul, in special cele cu studii superioare. Ce mai, e o realitate, la Braila, femeile care doresc cu adevarat o cariera trebuie sa munceasca inzecit si sa lupte pentru a obtine acest lucru. Si unele au si reusit. Ce-i drept, cu mult efort, dar au reusit sa evite o slujba anosta si fara viitor, incercindu-si puterile in domenii in care prezenta lor pina acum era destul de rara, pina nu demult acestea fiind teritorii exclusiv masculine.

Luptatoarea de la Detasamentul Mobil al Jandarmeriei

Cunoscuta, cindva, drept orasul cu salcimi, dupa '89 Brailei i s-a dus faima in tara ca rai al fabricilor de confectii si al barbatilor someri intretinuti de neveste. Cam tot de pe atunci, dupa ce comunistii s-au chinuit zeci de ani sa stearga urmele lui Terente, orasul nostru a inceput sa figureze prin statistici si drept un oras nesigur, cu grad ridicat de violenta stradala, mai pe scurt oras de interlopi si cutitari. Ei bine, cu acestia din urma se lupta, de un an, una dintre femeile la care ne vom referi in acest material. Este vorba despre una din angajatele Jandarmeriei Braila, luptatoare in cadrul Detasamentului Mobil. Daca pina acum ceva timp Jandarmeria era privita ca o institutie in care femeile puteau profesa cel mult pe latura administrativa, schimbarile legislative din ultimul timp au permis ca ele sa fie prezente si pe strada, sa intervina in situatii periculoase, cot la cot cu colegii lor barbati. Gabriela Prodan este una dintre luptatoarele Detasamentului Mobil al Jandarmeriei Braila. In virsta de 36 de ani, fosta atleta de performanta, ea se face imediat remarcata printre colegii si colegele sale. Inalta, cu o expresie hotarita, Gabriela Prodan impune prin prezenta ei. Dupa ce stam de vorba cu ea aflam si de unde vine aerul acela de autoritate pe care il degaja. Timp de aproape 10 ani a fost profesoara de educatie fizica si sport, asa ca este obisnuita sa se faca ascultata. "Am facut atletism de perfomanta. Apoi am devenit profesoara de sport. Intr-o zi, cineva m-a intrebat daca nu as vrea sa devin jandarm. Am privit-o ca pe o provocare si am zis da. Nu regret alegerea facuta", ne-a povestit zimbind. Am intrebat-o ce ii place la noua ei meserie si cum a facut fata trecerii de la sistemul de invatamint, in care a lucrat timp de 10 ani, la acesta - cel militar. "La inceput a fost un amestec de sentimente. Diferenta dintre cele doua sisteme este foarte mare, dar m-am obisnuit. Imi place aici deoarece fiecare zi de munca e o provocare si aduce ceva nou. Mi-a placut dintotdeauna sa lucrez cu oamenii, insa aici lucrez cu o alta categorie fata de cea cu care eram obisnuita. Fiecare zi e diferita de cealalta. Oricum, faptul ca am lucrat cu elevii atit de mult timp si experienta pedagogica ma ajuta sa abordez intr-un alt fel persoanele pe care le intilnesc. Atunci cind mai e loc de discutii, bineinteles", adauga amuzata Gabriela. Zilnic este nevoita sa intervina la cazuri care uneori pot deveni extrem de periculoase si pentru jandarmi, nu numai pentru cei implicati in conflict. Nu se lasa intimidata. Ne mai spune ca se impaca bine cu colegii barbati si ca, pentru ea, faptul ca obtine la testarile sportive cel mai bun punctaj acordat pentru barbati e o nimica toata: "Am facut sport toata viata. Pentru mine e important sa ma mentin in forma, asa ca nu pierd nici o ocazie sa fac miscare. Si atunci cind predam, lucram cot la cot cu copiii. Sint adepta puterii exemplului, asa ca lucram odata cu ei", ne-a mai explicat aceasta. O intrebam ce anume o nemultumeste la slujba ei. Ne raspunde prompt: "Fapul ca si vara trebuie sa purtam bocanci. Ca in vreme ce alte femei umbla in papuci sau pe tocuri, noi tot in uniforma si bocanci. Dar asta e..." Acum este plutonier major, dar spera sa ajunga ofiter: "Am studiile necesare, iar cind se va ivi momentul potrivit o sa incerc sa acced la o functie de ofiter. Cred ca oricine vrea cit mai mult in viata, iar cariera mea e abia la inceput", a mai adaugat Gabriela Prodan.

Vegheaza la siguranta publica

De aceeasi parte a baricadei se afla si agentul de politie Mirela Buzea. Tinara, are numai 22 de ani, aparent delicata si firava, patruleaza zilnic si vegheaza la siguranta cetatenilor. Ii place sa intervina in caz de urgenta si nu se da in laturi in caz ca lucrurile degenereaza. Ne povesteste ca ii place ceea ce face si asta e tot ce conteaza: "Nu pot sa zic ca am ales sa devin politista dintr-un anumit motiv. Pur si simplu imi place, iar daca in viata iti place ceea ce faci, indiferent cit de greu e, nu mai conteaza restul". Mirela este motiv de mindrie pentru sefii ei. A cistigat locul trei la judo, la competitia anuala de arte martiale a Ministerului Internelor si Reformei Administrative (MIRA) . Si asta fara sa fi practicat arte martiale la modul profesionist: "Nu am facut niciodata karate, judo sau altceva. Dar la scoala de subofiteri am facut autoaparare si judo si mi-a placut foarte mult. Cu cit era mai greu, cu atit imi placea mai mult. Cind s-a organizat in primavara concursul MIRA, si cum era primul an in care au fost lasate si femeile sa concureze, m-am inscris si eu. M-am pregatit aici cu niste colegi si am cistigat locul trei. Dar mi-as dori ca la anul sa fac ceva mult mai dur decit judo", ne-a spus Mirela. Nu o sperie conflictele la care trebuie sa intervina sau injuraturile care ii sint adresate: "Injuraturile sint la ordinea zilei. Mai rau e cind devin violenti. In general, trebuie sa linistim persoane in stare de ebrietate, sau cu probleme psihice si in stare de ebrietate. E periculos, dar imi place". Si Mirela doreste sa devina ofiter. A inceput facultatea de drept si spera sa lucreze cindva la Judiciar: "Mai e mult pina atunci, dar imi doresc foarte mult. Pina atunci mai am insa patrula de facut", a adauga optimista Mirela.

Soldat in slujba tarii

Ionela Nicut are 26 de ani si este prima femei soldat voluntar din cadrul Batalionului de Artilerie "Vlaicu Voda" Braila. Pina acum citeva luni a lucrat la confectii, dar a decis ca viata are mai multe sa ii ofere decit asta, asa ca a dat examen pentru ocuparea unui post de soldat voluntar. A fost admisa, iar in prima luna de munca a si plecat in aplicatie. Serioasa, Ionela ne spune ca si-a dorit foarte mult sa ocupe unul dintre posturile scoase la concurs si ca a muncit pentru asta: "Mi-a placut aceasta meserie. Este altceva. Iar prestigiul si prestanta uniformei militare e de necontestat. Este extrem de diferit fata de ce faceam inainte. Acum am alte posibilitati de afirmare". Desi este soldat voluntar, daca urmeaza cursurile potrivite, Ionela poate deveni cindva subofiter sau chiar ofiter fiindca - nu-i asa? - orice soldat poarta in ranita bastonul de maresal. "Normal ca imi doresc mult mai mult decit sa fiu soldat, dar acum sint abia la inceput si trebuie sa trec prin diferite etape. Dar, oricit de greu ar fi, nu o sa renunt". Ionela se ocupa cu protectia nucleara , bacteriologica si chimica. "In cazul unui razboi, noi sintem trimisi primii pentru a vedea daca locul respectiv nu e cumva infectat cu ceva. Intr-o situatie reala este o misiune periculoasa, dar sintem pregatiti sa intervenim". Am intrebat-o cum se simte printre atitia colegi barbati. Ne raspunde, ezitind usor si zimbind: "Nu am probleme. Colegii se comporta bine. Au bun simt in general. Trebuie sa se obisnuiasca si ei sa aiba colegi femei. M-am adaptat usor totusi pentru ca imi place ceea ce fac". Pentru ca este soldat, Ionela a fost invatata sa foloseasca toate tipurile de arme din dotarea bazei. A obtinut calificativul foarte bine la toate tragerile, dar nu se lauda cu asta. Crede ca este normal ca un soldat sa fie bine antrenat.

In mijlocul inamicului

Alexandra Rachita are 24 de ani si de un an si jumatate este sublocontent in cadrul Batalionului 528 Cercetare. Nu ai spune ca o tinara subtirica, nu prea inalta, este in stare sa care echipament cintarind jumatate din greutatea ei, in mars fortat. Dar ea poate. A facut 4 ani de Academie, iar acum are in subordine 5 oameni pe care ii conduce in misiuni. Are brevet de parasutist si 10 zboruri la activ. Este antrenata sa se infiltreze in teritoriul inamicului, sa culeaga informatii si stapineste tehnicile de supravietuire in diferite conditii. Desi mai are si alte colege, doi soldati voluntari, ea este singurul ofiter activ din batalionul brailean. "De mica am dorit sa fac asa ceva. M-a fascinat aceasta viata. Am facut 4 ani de Academie unde m-am obisnuit cu reguli stricte, iar acum totul mi se pare normal. E job-ul meu. E diferit, e altceva, iar ca femeie e si mai greu. Trebuie sa ies mereu cu ceva in evidenta, ca sa fiu privita intr-o lumina mai buna. E destul de dificil, citeodata e chiar greu, dar eu cred ca daca iti place, treci peste orice obstacole". Explica rizind ca cel mai greu este in taberele de antrenament, cind trebuie sa traiasca in conditii similare celor de razboi si cind duce dorul unui dus decent: "Atunci e cel mai greu. Uneori ma gindesc ca acum alte fete stau la plaja, se duc la cumparaturi, se imbraca cum vor ele, iar eu stau intr-o groapa, cu camuflaj pe mine si pe fata, si transpir in uniforma si bocanci. Dar asta e. Trec peste. E chiar amunzant intr-un fel". Intrebata cum se impune in fata subordonatilor ne raspunde: "Ordinul e ordin, nu se discuta".




Categorie articol: 

Comentarii