Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Antoneta Ioniţă avertizează: «Criza medicamentelor generice ia amploare»

• deputatul PNL Brăila Antoneta Ioniţă susţine că informaţiile oferite de Agenţia Naţională a Medicamentelor şi Dispozitivelor Medicale referitoare la întreruperea temporară sau permanentă a comercializării medicamentelor nu reflectă realitatea • aceasta a anunţat că a interpelat-o pe Sorina Pintea, Ministrul Sănătăţii, în speranţa că va obţine lămuriri, iar răspunsul primit i-a reliefat cât de gravă este situaţia

 

Deputatul PNL Brăila Antoneta Ioniţă susţine că pacienţii români s-au confruntat în ultimii ani cu o acută criză de medicamente, în condiţiile în care s-au retras de pe piaţă o serie de produse autohtone sau importate. Aceasta a emis un comunicat de presă pentru a sublinia problema, precizând de asemenea că, prin introducerea unei taxe care i-a dezavantajat pe producătorii români, s-a ajuns la situaţia în care aceştia să înceteze fabricare unor anumite medicamente, în condiţiile în care preţurile la vânzare nu acopereau costurile de producţie. Astfel, o serie de medicamente ieftine şi eficiente au fost retrase de pe rafturile farmaciilor, iar cei care au de suferit sunt, evident, pacienţii. Ioniţă susţine că a constatat că informaţiile oferite de Agenţia Naţională a Medicamentelor şi Dispozitivelor Medicale (ANMDM) referitoare la întreruperea temporară sau permanentă a comercializării medicamentelor care se află în lanţul de distribuţie din România nu reflectă realitatea, astfel că i-a adresat o întrebare ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea.

“Am dorit să aflu câte şi care sunt medicamentele generice şi originale care au fost retrase de pe piaţă sau care sunt aprovizionate discontinuu în farmacii. Situaţia nu este deloc una îmbucurătoare, pacienţii din România sunt trataţi în continuare cu o gravă lipsă de responsabilitate. Iar cei mai afectaţi sunt bătrânii şi bolnavii cronici, pentru care medicamentele autohtone, la preţuri reduse, sunt esenţiale. Nu ştiu când va înceta această degringoladă din sistem, care este tot mai gravă şi mai îngrijorătoare şi care reflectă lipsa de viziune a Guvernului PSD-ALDE şi, în egală măsură, lipsa lor de grijă faţă de bolnavi”, a declarat Ioniţă, care este medic de familie.

Sursa citată a adăugat că, în urma răspunsului primit de la Ministerul Sănătăţii, a observat că cifrele arată dimensiunea dezastrului.

“În ultimii ani, au fost retrase de pe piaţă 2.414 medicamente generice, produse în România şi 536 de medicamente originale, provenite din alte ţări. Alte 1.075 de produse româneşti au fost livrate cu discontinuităţi către farmacii, iar 452 de medicamente unice pentru o boală au fost retrase de pe rafturi. În aceste condiţii, bolnavii se află într-o veşnică alergătură disperată pentru medicamentele de care au nevoie pentru a supravieţui, în funcţie de bugetul pe care şi-l permit, dar ţinând cont şi de calitatea produselor de care au nevoie”, a conchis deputatul.




Categorie articol: 

Comentarii