Mergi la conţinutul principal

Antonescu: UDMR se duce după Laszlo Tokes

"Acţiunea (lui Laszlo Tokes, n.r.) este inacceptabilă, am exprimat îngrijorarea USL şi bineînţeles că asta este şi poziţia PNL. PNL a fost singurul care a protestat atunci când domnul Tokes a fost numit de către domnul Viktor Orban vicepreşedinte la Parlamentul European. Sigur că domnul Viktor Orban, căruia nu am nimic să-i reproşez în această chestiune, a făcut asta cu complicitatea lui Traian Băsescu şi a grupului PDL din PPE din Parlamentul European. Domnul Tokes Laszlo a afirmat, destul de clar (...) în repetate rânduri, că Tratatul de la Trianon este inacceptabil pentru domnia sa...", a declarat preşedintele PNL la finalul Biroului Politic Central al PNL.
Antonescu a mai spus că acţiunile lui Laszlo Tokes sunt girate de Traian Băsescu şi că "UDMR se duce după Laszlo Tokes". "Ele sunt girate tacit de preşedintele acestei ţări, de către primul-ministru, de către ministrul de Externe. În legătură cu episodul de la Bruxelles, am cerut autorităţilor române o poziţie, de obicei autorităţile române nu au cultura minimă democratică de a răspunde unor asemenea solicitări, nouă ni se pare absolut obligatoriu să semnalăm că sub privirea complice a autoritaţilor româneşti, din păcate, UDMR se duce după Laszlo Tokes şi face un pas pe calea unei politici de tip autonomist -teritorial care nu poate fi acceptată de nicio forţă politică responsabilă a statului român", a mai spus liberalul.
Întrebat de declaraţiile liderilor UDMR că nu acceptă şantajul USL, Antonescu a precizat: "Kelemen Hunor vorbeşte despre şantaj acolo unde nu este cazul, l-am văzut recent calificând drept şantaj, sau sugerând a fi asta, poziţia USL conform căreia există o dată până la care noi aşteptăm de la UDMR schimbarea radicală de politică".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro