Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Antonescu compară declaraţiile lui Băsescu cu cele ale lui Adolf Hitler

"Este extraordinar de grav şi dureros şi ruşinos că Traian Băsescu este primul şef de stat al României dintre toţi, cu comunişti cu tot, (...) care-şi permite să discute momente esenţiale din istoria României în maniera pe care aţi văzut-o. Niciun şef al statului român, de la Alexandru Ioan Cuza şi până la Ion Iliescu şi Emil Constantinescu, nu şi-au permis să discute ca la cârciumă despre istoria României", a spus Antonescu, într-o conferinţă de presă susţinută la Ploieşti.
Liberalul a arătat că Regele Mihai este un simbol istoric la nivel european şi mondial, fiind respectat de toţi suveranii Europei, decorat chiar de Casa Albă pentru democraţie şi stă "cum nu pot alţii să o facă" alături de Regina Angliei. "Deci nu te poţi duce ca un beţiv la cârciumă când eşti şeful statului să-ţi dai părerea tu asupra istoriei naţionale şi asupra simbolurilor naţionale", explică Antonescu.

Antonescu i se adresează şi ambasadorului SUA la Bucureşti

Nu în ultimul rând, Antonescu compară declaraţiile lui Băsescu cu cele ale lui Adolf Hitler, care afirma în 1944 că Regele Mihai a trădat şi a predat ţara sovieticilor, o afirmaţie similară fiind făcută şi de istoricul Alex Mihai Stoenescu. "Ca declaraţia aceasta din 1944 a lui Adolf Hitler să fie reluată de şeful statului român în 2011 este absolut inacceptabil", spune liberalul.
Liderul USL adresează şi o întrebare "politrucilor cu pretenţii de intelectuali şi istorici" ai lui Traian Băsescu, începând cu Vladimir Tismăneanu, de la care vrea să afle când a spus preşedintele adevărul: "Atunci când spunea textual în raportul de condamnare a comunismului că monarhul României a fost alungat şi silit să abdice (...) sau ieri, când l-a făcut trădător pe Regele Mihai".
Mai mult, Antonescu i se adresează şi ambasadorului SUA la Bucureşti, întrebându-l "dacă are vreo părere şi dacă ne-o spune şi nouă".




Categorie articol: 

Comentarii