Mergi la conţinutul principal

Antonescu comentează critic vizita lui Băsescu în SUA

"Nivelul acestei vizite a fost sub nivelul şi sub importanţa documentelor semnate acolo. Dacă e adevărat - şi e - că semnarea acordului privind instalarea scutului antirachetă e un eveniment major şi pentru noi şi pentru SUA (...) atunci putem exprima dezamăgirea că el nu a fost pentru România marcat ca atare. El putea fi marcat printr-o întâlnire oficială la nivel prezidenţial, în România sau SUA, ceea ce nu a fost cazul, putea fi marcat printr-o prezenţă a secretarului de stat american în România pentru semnarea documentelor, atunci ar fi putut fi primit şi la preşedintele României", a apreciat Antonescu.
El a citat din comunicatul dat de Biroul vicepreşedintelui SUA, conform căruia preşedintele Obama s-a alăturat întâlnirii dintre vicepreşedintele Biden şi preşedintele României. "Deci Traian Băsescu a avut o întâlnire cu vicepreşedintele SUA, la care s-a alăturat pentru un timp preşedintele SUA (...) Din punct de vedere al reprezentării, preşedintele României nu a avut, aşa cum cred că s-ar fi cuvenit, o întâlnire oficială cu acte în regulă cu omologul său american", a mai spus liderul PNL.
Liberalul a criticat şi secretomania din jurul acestei vizite. "Dintr-o pornire de neînţeles de a secretiza vizita, de teama analiştilor care să n-o distrugă, am fost puşi în faţa unei situaţii stranii, uşor jenante, de a nu şti nimeni, în afară de preşedinte şi apropiaţii săi, ce face în America, cu cine se întâlneşte, ce discută. Nu ştiu ce secret era să ştim cu toţii că se duce să semneze acordul cu scutul. (...) Ca să susţii în calitate de preşedinte al unei ţări că o acţiune politică de asemenea anvergură a fost ţinută în secret ca să nu strice vizita analiştii e cel puţin caraghios şi discutabil", a comentat liberalul.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro