Dacă vrei să te faci auzit nu înseamnă că vrei să te impui, dacă simţi că eşti nedreptăţit sau eşti martorul unei nedreptăţi nu trebuie să închizi ochii ca toţi ceilalţi. Nu suntem aici ca să facem dreptate, dar putem să dăm şansa unor întrebări îndrăzneţe prin simplitatea lor, putem menţine glasul tinerilor undeva în faţa prejudecăţilor de genul "tu nu ai dreptul la cuvânt". Am fost criticaţi, încurajaţi, dar am mers înainte. Ne-am bucurat de mici succese, am profitat de mici reacţii, am insistat, am trecut cu vederea, am cerut explicaţii.
E simplu. E aproape ca un exerciţiu. Te aşezi în faţa oglinzii şi-ţi spui că eşti gata să renunţi la un monolog inutil, că eşti pregătit să renunţi la limitele unei vieţi standard, că eşti capabil să apreciezi şi să promovezi ceva făcut bine. Eu m-am săturat să fiu elevul X şi mi-a prins bine să mă implic, să arăt că-mi pasă şi că pot să renunţ la a mai fi cobaiul unor puteri prost înţelese. Putem arăta că ne pasă şi că indiferenţa nu mai e aşa dureroasă.
Vă invit la o discuţie de la egal la egal, să renunţăm pentru o clipă la ceea ce ne-ar plăcea să fim, dar nu suntem. Hai să-I corupem pe tipul din colţul blocului, hai să-l demascăm pe vânzătorul de la librărie, hai să atragem atenţia asupra unui abuz, hai să obţinem ceea ce dorim cu adevărat.
Eu vreau să fiu centrul cercului meu, cerc pe care toţi îşi permit, fără strângere de inimă, să-l învârtă. Eu nu accept să fiu o marionetă, în schimb mi-ar plăcea să fac parte dintr-o echipa unită. Tu ce vrei?
