Mergi la conţinutul principal

Ansamblul «Valurile Dunării», pe «val» în Bulgaria

Grupul de mandoline al Ansamblului Vocal Instrumental "Valurile Dunării", din cadrul Casei de Cultură a Municipiului Brăila, a obţinut locul I la cea de a treia ediţie a Festivalului Internaţional de cântece populare "Autumn Nights in Shumen", care s-a desfăşurat, în perioada 25-27 septembrie 2015, la Shumen, Bulgaria, în organizarea Centrului Cultural Dobri Voynikov - 1856, sub patronajul primarului Krasimir Kostov.
"Valurile Dunării" a obţinut, de asemenea, şi un premiu III la categoria Grupuri Vocale.
Festivalul a reunit artişti din mai multe oraşe din Ucraina, Republica Moldova, România şi Bulgaria.
Ansamblul "Valurile Dunării" a luat fiinţă în anul 1977 şi activează la Casa de Cultură a Municipiului Brăila, având peste 70 de copii, grupaţi pe diferite categorii de vârstă. Astfel, activitatea este diversificată în cor, orchestră de mandoline, formaţii de dansuri populare şi moderne, muzică uşoară şi solişti.
În cei aproape 40 de ani de activitate neîntreruptă a susţinut peste 2.000 de spectacole în ţară şi străinătate. După 1990, ansamblul a participat la diferite festivaluri europene de tineret, obţinând de fiecare dată aprecierile şi premiile juriilor.
"În Bulgaria, am fost cu 11 copii, şapte cu mandoline şi patru cu chitare, iar prestaţiile ansamblului au fost foarte apreciate. Copiii au cântat vocal şi instrumental şi la deschiderea festivalului, iar sâmbătă am intrat în concurs cu orchestra şi cu grupul vocal. Am avut şi o întâlnire cu primarul din localitate, unde copiii au cântat o piesă în limba română şi una în bulgară, care a fost o adevărată surpriză pentru gazde şi pentru primar, care i-a felicitat pe fiecare în parte", ne-a mărturisit Mugur Anghelescu, dirijorul ansamblului.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro