Mergi la conţinutul principal

Ani grei de puşcărie pentru nepoţii ucigaşi

* în noaptea de 6 spre 7 martie, pe fondul unui conflict spontan, tinerii şi-au lovit unchiul cu pumnii şi picioarele, producându-i leziuni ce au dus la deces

Cei doi fraţi din localitatea Sătuc, unul de 22 de ani şi celălalt în vârstă de numai 14 ani, care şi-au ucis unchiul după ce au băut împreună cu el, şi-au primit pedepsele. Magistraţii Tribunalului Brăila l-au condamnat pe Cristi Baciu la 13 ani închisoare pentru infracţiunea de omor calificat, faptă comisă la data de 6 spre 7 martie, victimă fiind unchiul său, Dumitru Baciu. De asemenea, inculpatului i s-a aplicat pedeapsa complementară constând în interzicerea unor drepturi, pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale. Fratele său minor, Adrian Baciu, a primit o pedeapsă de 6 ani şi 6 luni închisoare tot pentru omor calificat. În plus, instanţa îi obligă pe cei doi inculpaţi în solidar la plata sumei de 3.000 lei către partea civilă şi 305 lei către Serviciul de Ambulanţă. Inculpatul Cristi Baciu mai trebuie să plătească şi 2.500 lei cheltuieli judiciare către stat. Sentinţa nu este definitivă, inculpaţii putând face apel în termen de 10 zile.
În noaptea de 6 spre 7 martie, pe fondul unui conflict spontan, tinerii şi-au lovit unchiul cu pumnii şi picioarele, producându-i leziuni care au dus la deces. În seara respectivă, victima, Dumitru Baciu (44 de ani), s-a dus să stea la o băută cu nepoţii, la domiciliul unuia dintre ei, însă, după câteva pahare, între cei trei a izbucnit un conflict spontan. Nepoţii l-au lovit pe bărbat cu pumnii şi picioarele, apoi l-au scos afară, fără să se gândească la ce avea să urmeze. A doua zi, chiar unul dintre nepoţii bătăuşi a anunţat la poliţie că şi-a găsit unchiul mort, fără a pomeni ceva despre tratamentul pe care i-l aplicase chiar el.
Astfel, la data de 7 martie, la ora 7.15, Cristi Baciu (22 de ani) a sesizat la Poliţie, prin apelul de urgenţă 112, faptul că unchiul lui a decedat în incinta fostului CAP, având semne de violenţă pe corp. La faţa locului s-a deplasat imediat o echipă operativă formată din lucrători din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ, coordonată de procurorul criminalist al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, care a desfăşurat primele cercetări, constatând că victima prezenta multiple leziuni la nivelul feţei şi capului. Cadavrul a fost transportat la morgă, unde, în urma efectuării necropsiei, medicul legist a concluzionat preliminar că moartea bărbatului a fost violentă şi că între leziunile produse prin lovire activă repetată cu corpuri dure şi deces există raport direct de cauzalitate. S-a concluzionat prin raportul de constatare medico-legală că moartea victimei s-a datorat asfixiei mecanice cu sânge în căile respiratorii, sânge provenit din leziunile buzo-nazale. În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit că bărbatul de 44 de ani fusese omorât în bătaie de nepoţii săi, pe fondul consumului de alcool, unul dintre aceştia fiind chiar cel care a sesizat poliţia. Incidentul sângeros s-a produs într-un imobil construit în incinta fostului CAP, unde Cristi Baciu locuia împreună cu concubina sa. Anchetatorii mai spun că, după comiterea agresiunii, derulată iniţial în locuinţă, iar ulterior în imediata apropiere a acesteia, inculpaţii au târât victima până la circa 40 metri de imobil şi au abandonat-o pe un drum tranzitat de autovehicule, cu scopul de a disimula agresiunea într-un accident rutier.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro