Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Angajat al Primăriei Smârdan, judecat pentru că a bătut un brăilean

• tulceanul Andrei Radu este acuzat că l-a lovit cu parul pe un brăilean pe care l-a acostat cu barca pe Braţul Măcin, victima având nevoie de două săptămâni de îngrijiri medicale • Radu a picat testul cu detectorul de minciuni, însă a negat constant că l-ar fi agresat pe Marian D. • victima a trecut cu bine testul cu aparatul poligraf şi solicită daune de 15.000 lei • cumnatul agresorului va fi judecat pentru mărturie mincinoasă  

 

Agresiune extremă pe Braţul Măcin al Dunării finalizată cu dosar penal.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila l-au trimis în judecată pe Andrei Radu, în vârstă de 47 de ani, şofer la Primăria Comunei Smârdan (Ghecet), judeţul Tulcea, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe. În ciuda probelor adunate timp de doi ani de poliţişti, Radu a negat săvârşirea infracţiunii, a refuzat să coopereze cu organele judiciare şi a refuzat să semneze procesele-verbale de aducere la cunoştinţă a calităţii de inculpat, afirmând că este nevinovat. Cumnatul agresorului, Ionel Florin Chirilă, de 39 de ani, marinar de profesie - martor la incident - va fi judecat pentru mărturie mincinoasă, după ce a făcut afirmaţii neadevărate şi a refuzat testul cu detectorul de minciuni. Andrei Radu este acuzat că, în urmă cu doi ani, l-a lovit pe un brăilean pe care l-a bănuit că i-ar fi furat peştele capturat pe Braţul Măcin al Dunării. Victima a avut nevoie de 14 zile de îngrijiri medicale.

 

Agresiune pe Braţul Măcin

Potrivit dosarului penal instrumentat de procurorii brăileni, incidentul a avut loc în ziua de 14 martie 2015. Brăileanul Marian D. a plecat din Brăila pe Dunăre, cu ambarcaţiunea proprietate personală (dotată cu motor Yamaha de 20 CP), cu intenţia de a ajunge la nişte prieteni care deţin o microfermă pe malul stâng al Braţului Măcin, în zona km 5.

Ajuns în zona km 4,5, brăileanul a intrat pe lângă dig, cu intenţia de a-şi continua deplasarea. A fost ajuns din urmă de o barcă din tablă, cu motor, în care se aflau Andrei Radu şi Ionel Florin Chirilă, acesta din urmă aflându-se la manşa motorului. “Cei doi s-au apropiat cu viteză de barca brăileanului, l-au abordat, iar inculpatul Radu Andrei i-a adresat injurii, acuzându-l că ar fi umblat la uneltele lor de pescuit pe care le lăsaseră în apă şi că le-ar fi luat peştele din ele. Radu Andrei a luat din barcă un băţ lung de trei metri şi a început să-l lovească peste coapsa piciorului stâng, însă, datorită lungimii băţului, incomodat fiind, a luat din barcă o “bură” (băţ scurt având la capăt un cârlig metalic, folosit de obicei pentru scoaterea peştelui mare din apă) şi a început să-l lovească peste încheieturile palmelor şi peste piciorul stâng”, precizează procurorul de caz.

La un moment dat, în altercaţie a intervenit Chirilă, care a încercat să-l potolească pe bătăuş, spunându-i: “Gata, mă!”. Până în acel moment a asistat pasiv la agresiune. După incident, tulcenii s-au îndepărtat cu barca cu care veniseră şi au plecat în direcţia de unde-şi făcuseră apariţia.

Cu mâinile tumefiate de atâtea lovituri, brăileanul şi-a continuat deplasarea. Ajuns la destinaţie, a constatat că nu se află nimeni la ferma prietenilor săi. Victima agresiunii de pe Braţul Măcin l-a sunat atunci pe Pavel, îngrijitorul de la fermă, şi i-a povestit ce i s-a întâmplat, iar când acesta şi-a făcut apariţia, că nu plecase departe, i-a arătat vânătăile. Victima nu şi-a mai aşteptat prietenii, ci a făcut cale-ntoarsă la Brăila, deşi se deplasa cu mare greutate, acuzând dureri, din pricina loviturilor pe care le primise pe nepusă masă.

Când a tras barca la ponton, Marian D. l-a întâlnit pe un amic, Gheorghe N., căruia i-a povestit ce i s-a-ntâmplat şi care avea să-l ducă acasă cu maşina. Martorul le-a povestit ulterior poliţiştilor că l-a văzut pe Marian venind dinspre Dunăre “mergând greu şi şchiopătând şi având mâinile umflate din cauza loviturilor” şi a fost de acord să-l ducă acasă. În aceeaşi zi, Marian D. s-a prezentat împreună cu soţia la Secţia Ortopedie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila, Corp B, unde a primit îngrijiri medicale, fiind diagnosticat cu “policontuzii prin agresiune; contuzie mână bilateral; contuzie coapsa stângă şi genunchi stâng”. Potrivit Serviciului de Medicină Legală Brăila, brăileanul a avut nevoie de 12-14 zile de îngrijiri medicale pentru vindecarea leziunilor.

Inculpatul Andrei Radu a negat orice altercaţie fizică sau verbală avută cu Marian D. Deşi a picat testul cu aparatul poligraf, tulceanul a negat constant săvârşirea infracţiunii. Mai mult, Radu a refuzat să semneze procesele verbale de aducere la cunoştinţă a calităţii de suspect şi de inculpat. Cumnatul său, Ionel Florin Chirilă, va fi judecat pentru mărturie mincinoasă, după ce a picat şi el testul cu detectorul de minciuni şi a afirmat că brăileanul nu ar fi fost lovit. Victima, însă, a trecut cu brio testul cu aparatul poligraf, iar acum îi solicită agresorului de la Smârdan daune de 15.000 lei.




Categorie articol: 

Comentarii