Mergi la conţinutul principal

Angajaţii CJ ar putea scăpa de concediul neplătit, cu salariul intact

Preşedintele CJ, Gheorghe Bunea Stancu, susţine chiar că nu are nevoie să facă economie, întrucât are suficiente fonduri pentru a asigura salariile integrale şi, în plus, nici nu vede de ce ar lucra încă o lună şi jumătate cu personal insuficient, doar de dragul reducerii forţate a cheltuielilor. Astfel, Stancu se gândeşte cum se poate folosi în mod legal de faptul că CJ are mai multe posturi vacante, deci oricum s-a făcut o economie la buget: "Mai vedem cum facem cu concediul ăsta neplătit. Noi avem lipsă de oameni în statul de funcţii, nu avem completat personalul aprobat prin organigramă şi o să vedem cum îmbrăcăm aici prevederile legale. Oricum, interesul este să nu trimitem oamenii acasă, v-o spun foarte clar. De ce să-i trimit acasă, atât timp cât am resurse financiare să acopăr salariile integral, pentru că m-am gospodărit bine?".

Şi primarul municipiului, Aurel Simionescu, este în căutarea unei alte soluţii decât trimiterea oamenilor în concediu neplătit, însă la municipalitate nu se discută şi de menţinerea salariilor intacte, ideea fiind aceea a tăierii unor sporuri: "Problema este cum să gestionăm prevederile legii cu privire la cele 6, 8 sau 10 zile - că fiecare spune altceva -, care teoretic ar trebui să fie concediu fără plată. De fapt, ar trebui ca acel număr de zile să fie împărţit în două luni, nu în trei, fiindcă nu mai e timp. Aşadar, teoretic, jumătate din personalul nostru ar trebui să-şi ia concediul fără plată într-o lună şi jumătate, în cealaltă. Cu cine ne facem treaba în Primărie, dacă este să luăm dispoziţia aceasta ca atare?!"

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro