Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Angajaţii Şantierului Naval întorşi din Italia, testaţi pentru coronavirus

* este vorba despre cei circa 100 de muncitori brăileni care lucrau în regim de detaşare pe şantierele navale din Italia şi care au fost aduşi joi seara în ţară, cu o cursă specială * navaliştii se află în prezent în carantină instituţionalizată, într-un centru special pregătit de autorităţile brăilene

 

 

O primă testare pentru coronavirus a fost făcută, ieri, de reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Brăila celor circa 100 de navalişti brăileni aduşi joi seara din Italia, cu o cursă specială. Reamintim că aceştia munceau în regim de detaşare la şantiere navale din Italia din cadrul grupului “Fincantieri” (grup din care face parte şi “VARD Brăila”) şi s-au întors acasă cu un avion Tarom închiriat de statul roman. De la aeroportul Otopeni aceştia au fost transportaţi la Brăila şi plasaţi în carantină instituţionalizată, într-o locaţie pregătită de autorităţile brăilene, acolo unde vor sta 14 zile.

Urmează să le fie recoltate astăzi (n.r. – vineri) prima probă tuturor. Vreau să precizez faptul că, joi, la îmbarcarea din Italia, muncitorilor le-a fost făcut un screening şi toţi au fost în regulă. La locaţia unde se află în prezent au tot ce le trebuie. Le-am asigurat să aibă toate condiţiile, inclusiv cele necesare pentru igienă, mâncare, au cam tot. De asemenea, aceştia au în cameră toate informaţiile de care au nevoie, numere de telefon la care să sune fie pentru probleme legate de spaţiul de carantină, fie de probleme medicale. În plus, la fel ca cei din izolare, sunt monitorizaţi de către cei din Centrul de Comandă aflat la nivelul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, sunt sunaţi zilnic pentru a fi consultaţi în legătură cu starea de sănătate, dacă sunt alte probleme”, ne-a declarat Cătălin Boboc, prefectul judeţului.

 

COAUTOR ARTICOL: 



Categorie articol: 

Comentarii