Mergi la conţinutul principal

Ancheta fara rezultat in cazul scufundarii slepului "Andrea"

Ancheta referitoare la accidentul naval in urma caruia remorcherul fluvial "Andrea", al firmei brailene "Comision Trade", a fost scufundat de convoiul de barje austriac "Linz" bate pasul pe loc. Florin Cirligea, administratorul "Comision Trade", ne-a declarat ca nu are nici o veste de la anchetatori. "A fost si vacanta de sarbatori, poate de acum incolo or sa apara si concluziile", ne-a spus Cirligea, declarindu-se convins ca rezultatul nu poate fi decit unul: "Linz" a fost de vina, deoarece nu a respectat regulile de circulatie. "Se pare ca si Capitania Calarasi este responsabila pentru producerea tragediei, fiindca nu ar fi comunicat corespunzator pozitia navelor. Dar sa vedem, pina cind Procuratura nu definitiveaza ancheta, nu se poate vorbi despre o concluzie oficiala", ne-a mai spus Cirligea.
In functie de rezultatele anchetei, se va stabili cine va acorda despagubirile materiale familiilor celor doi marinari de pe "Andrea" care au decedat in urma impactului cu nava austriaca. Florin Cirligea ne-a declarat ca isi mentine hotarirea de a le asigura sprijin juridic rudelor celor decedati, in cazul in care acestia vor avea dificultati in obtinerea despagubirilor.
Reamintim ca accidentul s-a produs vineri, 14 noiembrie 2008, la ora 10.30, in zona kilometrului fluvial 357, din apropierea localitatii Dervent, judetul Calarasi. In zona respectiva, senalul navigabil este foarte ingust, iar circulatia navelor se desfasoara dupa reguli stricte. Cea mai importanta dintre acestea este acordarea prioritatii de trecere navei care vine din aval, lucru care nu s-a intimplat in cazul slepului brailean "Andrea". Impactul dintre slep si convoiul de barje a fost atit de violent, incit puntea slepului a fost pur si simplu incalecata si strivita. Cei doi marinari aflati la bord - braileanul Viorel Panturu si tulceanul Marian Cetenici - nu au avut nici o sansa de supravietuire. Trupurile lor au fost recuperate din Dunare citeva saptamini mai tirziu.
Slepul "Andrea" a fost lansat la apa in 1962, insa trecuse recent printr-un amplu proces de modernizare, care a costat circa 100.000 euro. Administratorul "Comision Trade" ne-a declarat ca nava era asigurata la firma "ESA" Germania, insa valoarea asigurarii nu acopera si investitiile in modernizare. Epava nu va mai fi scoasa la suprafata, deoarece adincimea la care se afla nu incurca cu nimic navigatia.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro