Mergi la conţinutul principal

Anamaria Ioniţă este campioană balcanică, cu ştafeta 4X400 m plat

• brăileanca a mai cucerit argintul, cu ştafeta 4X100 m plat, şi bronzul, la 100 m garduri • astfel, a fost una dintre artizanele clasării României pe primul loc în clasamentul pe naţiuni

 

Ştafeta 4X400 m plat a României din care a făcut parte şi alteta din Brăila Anamaria Ioniţă a câştigat medalia de aur la Campionatele Balcanice, ce au avut loc în weekend-ul trecut, la Novi Pazar, în Serbia, însă timpul realizat de tricolore nu a fost unul foarte bun. Cu toate acestea, ştafeta României are în acest moment cel de-al 15-lea timp, iar la Campionatul Mondial merg primele 16 echipe, în ordinea timpilor realizaţi. 

“Am câştigat fără probleme proba de ştafetă dar neavând concurenţă nici timpul nostru nu a putut fi îmbunătăţit. Şi vremea ne-a fost potrivnică. Stadionul din  Novi Pazar este situat pe vârful unui deal şi doar o mică parte din el este protejat împotriva vântului, iar sâmbătă vântul ne-a împiedicat să scoatem un timp bun. Totuşi, România are cel de-al 15-lea timp şi ca să ratăm participarea la mondiale ar trebui să ne întreacă alte două ţări şi nu prea mai este vreme. La finalul acestei săptămâni se încheie perioada în care îţi poţi face baremul pentru Campionatul Mondial”, a declarat Anamaria Ioniţă.

În afară de aurul de la 4X400, atleta brăileană cu dublă legitimare, CSM Brăila – CSU Piteşti, a mai urcat de două ori pe podiumul de premiere. Ioniţă a devenit vicecampioană balcanică cu ştafeta 4X100 m plat, iar la 100 m garduri a cucerit medalia de bronz cu un nou record personal, 13.37 secunde. Singura probă în care brăileanca nu a fost medaliată a fost cea de 400 m plat, unde s-a clasat pe poziţia a cincea.

Anamaria Ioniţă a revenit luni seara la Brăila, iar vineri va pleca la Bucureşti pentru a participa la Campionatul Naţional de probe combinate, unde va lua startul în proba de heptatlon.

“Acum sunt la Brăila dar vineri plec la Bucureşti unde vreau să câştig proba feminină de heptatlon. Sâmbătă am patru probe, duminică alte trei, sper să fiu sănătoasă ca să-mi pot realiza obiectivul”, a mai spus Anamaria Ioniţă.

La această ediţie a Campionatelor Balcanice, România a obţinut 23 de medalii, 7 de aur, 7 de argint şi 9 de bronz, un rezultat foarte bun care a clasat ţara noastră pe primul loc în clasamentul pe naţiuni.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro