Mergi la conţinutul principal

Amenzi totale de peste un milion de lei, date de Inspecţia Muncii Brăila

* numai pentru "munca la negru" au fost aplicate amenzi de 850.000 de lei, după ce au fost depistaţi mai bine de 60 de brăileni care lucrau fără forme legale * în perioada ianuarie - mai 2021, peste 1.000 de agenţi economici din domeniile construcţii, comerţ, reparaţii auto, transporturi, creditare şi prestări servicii au fost controlaţi de inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila

 

 

 

 

 

Bilanţ al inspectorilor de muncă brăileni pentru primele cinci luni ale anului. Sute de firme autohtone au fost călcate de inspectorii ITM, peste 20 dintre acestea fiind sancţionate contravenţional cu amenzi de 850.000 de lei pentru "muncă la negru".

Potrivit inspectorului şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila (ITM), Liviu Arhire, instituţia pe care o coordonează a desfăşurat în primele cinci luni ale anului 2021 (ianuarie-mai) acţiuni de control la un număr de 1.035 de agenţi economici care îşi defăşoară activitatea pe teritoriul municipiului şi judeţului Brăila. Controalele au vizat respectarea legislaţiei în ceea ce priveşte Relaţiile de muncă (RM) şi Securitatea şi sănătatea în muncă (SSM).

Astfel, în urma controalelor efectuate de inspectorii de muncă brăileni, au fost aplicate amenzi în valoare totală de 1.069.800 lei, din care 979.300 lei pentru nereguli în ceea ce priveşte relaţiile de muncă (RM) şi 90.500 lei pentru încălcarea legislaţiei privind Securitatea şi sănătatea în muncă (SSM).

"Au fost identificaţi 23 de angajatori care foloseau munca nedeclarată, fiind depistate 61 de persoane care lucrau fără forme legale sau prestau activitate în afara programului de lucru stabilit în cadrul contractului individual de muncă (CIM) cu timp parţial (lucrări de construcţii, comerţ, întreţinere şi reparaţii auto, transporturi, activităţi de creditare, prestări servicii etc.), fiind aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de 850.000 lei", a precizat inspectorul şef al ITM Brăila.

În ceea ce priveşte deficienţele constatate de inspectorii de muncă brăileni, amintim: primirea la muncă a unei persoane fără a avea forme legale de încadrare; netransmiterea contractelor individuale de muncă (CIM) în registrul general de evidenţă a salariaţilor cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii; persoane depistate la muncă în afara programului de lucru stabilit în cadrul CIM cu timp parţial; nerespectarea dispoziţiilor privind munca suplimentară; nerespectarea prevederilor legale privind acordarea repausului săptămânal; neevidenţierea timpului de muncă efectuat de salariaţi; neutilizarea echipamentelor individuale de protecţie (EIP) din dotare, corespunzător activităţii desfăşurate; neasigurarea unei instruiri adecvate în domeniul Securităţii şi sănătăţii în muncă (SSM) pentru toţi lucrătorii; angajatorul nu a desemnat un lucrător care să aplice măsurile de prim ajutor; neefectuarea controlului medical la angajare; semnalizarea riscurilor de accidentare necorespunzătoare.

Pe de altă parte, precizează conducerea ITM Brăila, în tot acest timp - în scopul prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19 - au fost continuate acţiunile de control desfăşurate în weekend, împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) şi Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila (IJJ). În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 49 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în valoare totală de 36.000 de lei.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro