Mergi la conţinutul principal

Amenzi mai mari contra nesimţirii

• dacă până acum persoanele fizice care aruncau gunoaie pe domeniul public erau sancţionate cu sume cuprinse între 250 şi 1.000 lei, mai nou acestea se încadrează între 1.000 şi 2.500 lei • autorităţile locale speră că măcar aşa vor reuşi să stopeze fenomenul depozitării deşeurilor în locuri neautorizate • ce-i drept, în ultima perioadă numărul celor prinşi în flagrant în timp ce aruncau gunoaie pe stradă pare că a scăzut, conform datelor comunicate de Poliţia Locală

 

În încercarea de a-i descuraja pe cei care aruncă gunoi pe domeniul public, Consiliul Local Municipal a mărit de câteva ori cuantumul amenzilor pentru acest tip de contravenţie. Prin Hotărârea adoptată în CLM, cu numărul 418, din 30 august anul curent, valoarea sancţiunilor aplicate pentru persoane fizice creşte la nivelul celor date persoanelor juridice. Astfel, dacă până acum contravenienţii persoane fizice erau sancţionaţi cu sume cuprinse între 250 şi 1.000 lei, mai nou aceştia vor putea primi amenzi de la 1.000 la 2.500 lei, adică la fel de mari ca acelea aplicabile societăţilor comerciale. Deocamdată, amenzile pentru persoane juridice nu au fost mărite, fiind păstrate la aceleaşi valori încadrate între 1.000 şi 2.500 lei. Autorităţile locale speră că în acest mod vor reuşi să stopeze fenomenul depozitării ilegale a deşeurilor în halde neautorizate.

La prima vedere, se pare că amenzile mărite au început deja să îşi facă efectul, numărul celor prinşi în timp ce aruncau gunoaie unde nu trebuie scăzând considerabil în ultima perioadă. Cel puţin aşa reiese din raportul de activitate al Poliţiei Locale, care ne-a informat că, în perioada 25 septembrie - 2 octombrie a aplicat doar trei sancţiuni pentru aruncarea sau depozitarea pe domeniul public precum şi în alte locuri publice, a reziduurilor de orice natură (menajere, industriale, vegetale, moloz). Este vorba despre două tinere, C.G., 18 ani, cu domiciliul legal în municipiul Slobozia, judeţul Ialomiţa, şi S.M., 15 ani, din Brăila, care au fost prinse în timp ce deşertau gunoaie, dintr-o europubelă, la intersecţia străzii Cimbrului cu şoseaua Baldovineşti. Ambele au fost sancţionate cu câte 1.000 lei. Aceeaşi sumă o are de plată şi brăileanul F.V., 47 de ani, care a fost prins în timp ce arunca nu mai puţin de doi metri cubi de gunoi menajer la intersecţia străzii Danubiului cu strada Faţa Portului.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro