Mergi la conţinutul principal

Amendați pentru că au confundat domeniul public cu propria groapă de gunoi

* un brăilean și-a aruncat un rest de var lavabil la canalizarea din stradă, fără să țină cont că murdărește carosabilul, iar mai mulți indivizi au fost prinși în timp ce își puneau deșeurile din gospodărie în coșurile de gunoi stradale, în loc să le predea săptămânal operatorilor de salubritate, așa cum ar fi fost normal

 

 

 

Brăilenii care confundă domeniul public cu propria lor groapă de gunoi pot avea surpriza neplăcută a unei amenzi usturătoare. Deunăzi, un concitadin în vârstă de 51 de ani, M.T., s-a gândit că n-are ce să pățească dacă își aruncă în stradă varul lavabil rămas pe fundul unei cutii folosite, probabil, la renovarea propriei locuințe. Ghinionul său a făcut ca prin zonă să treacă un echipaj al Poliției Locale, iar sancțiunea încasată s-a ridicat la 1.000 lei (10 milioane de lei vechi). Pentru degradarea sau murdărirea mobilierului urban și a jocurilor din parcurile, zonele verzi amplasate pe raza municipiului Brăila, a fost depistat și sancționat contravențional numitul M. T., în vârstă de 51 ani, din Brăila – cu amendă în valoare de 1.000 lei – fiind depistat în timp ce arunca var lavabil în canalizarea din dreptul imobilului său, murdărind carosabilul, a informat Poliția Locală Brăila, prin intermediul unui comunicat de presă.

Sancțiuni consistente au primit și câțiva brăileni care își aruncau deșeurile din gospodăria proprie în pubele stradale, în loc să le predea operatorilor de salubritate, așa cum ar fi fost normal. Pentru depozitarea deșeurilor de orice natură produse în gospodării proprii în capacitățile de colectare aparținând asociațiilor de proprietari sau în coșurile stradale sau în alte capacități de colectare conform H.C.L.M.Brăila nr.509/2019, au fost depistate și sancționate contravențional 5 persoane, cu amenzi în valoare de 1.100 lei. Exemplificăm: B. V., în vârstă de 26 ani – cu amendă în valoare de 500 lei  – fiind depistată pe Bd.Al.I.Cuza aruncând gunoi din gospodăria proprie în capacitățile de colectare stradale; P. V., în vârstă de 50 ani, din Brăila – cu amendă în valoare de 500 lei  – fiind depistată pe Vadul Cazărmii, lângă Liceul Teoretic „Mihail Sebastian”, aruncând obiecte de uz casnic deteriorate în capacitățile de colectare stradale; C.M., în vârstă de 69 ani, din Brăila – cu amendă în valoare de 200 lei  – fiind depistată pe Str. Brașoveni, la intersecție cu Str.Albastră, aruncând gunoi din gospodăria proprie în capacitățile de colectare stradale”, au mai precizat cei de la Poliția Locală.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro