Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Am transformat Dunarea si Carpatii in Dumnezeu

Nici nu s-au sters din memorie imaginile de cosmar din ultimii ani, cind sate intregi au fost rase de la suprafata pamintului de apele dezlantuite, ca natura ne pune din nou la incercare. Week-end-ul trecut ne-a dus inapoi in timp, am vazut din nou oameni disperati, case inconjurate de ape, familii aduse in pragul deznadejdii. Scena cu scena filmul se repeta, destine impotmolite in noroi, sperante lasate in voia sortii, vieti duse de ape sau acoperite de pamint. Al citelea val de dezastre o fi acesta? Al saptelea, al zecelea? Cine sa le mai numere, cind au fost atit de multe intr-un timp atit de scurt! Si totusi, dupa atitea rinduri de pierderi si nenorociri, o singura intrebare persista: Ce am facut concret ca sa impiedicam repetarea dezastrului? Am editat manuale, am organizat intilniri, am elaborat planuri si strategii. Concret? Mai nimic. Nici macar cine sint vinovatii nu s-a aflat. Mai stiti, in 2005, citi PSD-isti au fost dati in vileag de proaspata putere, cite acuzatii le-au fost aruncate in spate? Ati mai auzit ceva de ei? Eu, una, nu. Citi tapi ispasitori ne-au fost pusi pe tava pentru dezastrul de anul trecut! Cite promisiuni s-au facut! S-a materializat ceva? Eu, una, nu stiu. Pe cine sa ne revarsam acum, din nou, durerea? Spre cine sa mai aratam cu degetul cind, de 17 ani incoace, nimeni nu a facut nimic. Ba, din contra, fiecare guvernare postdecembrista a distrus, incetul cu incetul si ceea ce, cum necum, mostenisem de la regimul trecut. Au avut si ei, comunistii, bube destule, puroaie de-a dreptul, dar cel putin pe segmentul imbunatatirilor funciare au lasat ceva in urma, un sistem supradimensionat si gresit conceput, dar, Dumnezeule, functional. Acum, cine ne apara de natura dezlantuita, cine ne intinde o mina de ajutor in caz de dezastre? Dumnezeu. Totul depinde de Cel de Sus. La El ne e speranta, la El ne rugam. Sa faca El intr-un fel sa tina apele la cote cit mai mici, caci altfel, digurile nu mai rezista, sa tina dealurile in friu ca altfel se tot duc la vale. Sa opreasca furtunile, sa domoleasca ploile. Ca noi avem alte treburi. Sa cheltuim banii aiurea, sa defrisam paduri, livezi sau vii, sa aruncam gunoaiele direct in albiile riurilor, sa scoatem pietris de la picioarele podurilor, sa ne batem joc de lucrarile de indiguiri si, eventual din materialele destinate constructiilor de aparare impotriva dezastrelor sa ne facem vile. Totul se rezuma la ruga, pentru ca sintem prea preocupati de certuri, alegeri, ciolane, ca sa mai si intreprindem ceva concret. In plus nu sint bani. Trebuie sa ne aparam Guvernul de cutremure, sa le asiguram parlamentarilor tot confortul, sa ne punem prietenii la adapostul unor contracte preferentiale, sa ne facem vile peste vile, pentru noi, copii, nepoti. Si cite nu avem noi de facut! Doar nu o sa ne abata de la "dreapta" rinduiala tocmai o inundatie, o furtuna sau o alunecare de teren. E mai simplu sa transformam Dunarea si Carpatii in Dumnezeu si sa ne inaltam catre ei toate rugile de iertare si indurare.




Categorie articol: 

Comentarii