Mergi la conţinutul principal

Am sperat să îl ia vântul pe Francisk, dar nici codul roşu nu mai este ce-a fost

Sincer, m-am bucurat când am auzit că vine cod roşu de vânt şi viscol, miercuri seară, la Brăila.

M-am bucurat în sinea mea pentru că am sperat că viscolul de cod roşu, anunţat de Busu şi d-na Romica Jurcă, va fi unul apocaliptic. Adică ceva consistent, care să ia pe sus gunoaiele aciuate prin Brăila şi să le ducă la dracu-n praznic, unde a înţărcat mutu’ iapa.

Astea fiind zise, nu vă ascund faptul că am sperat că vântul îl va lua într-o mică plimbare aeriană pe nen-tu Francisk Chiriac, de la CJ Brăila, şi îl va duce cât mai departe de Brăila, eventual în Noua Zeelandă sau împrejurimi.

Era o veste bună să fi aflat că, gata, Brăila a scăpat de dl. Francisk, care nu e băiat rău, dar dă nişte buleli administrative de îţi vine să îi cumperi un bilet dus către orice ţară din lumea asta, care se află la minimum 11.000 de kilometric distanţă de Brăila. Şi poate Francisk o lua cu el să-i ţină de urât şi pe doamna aia de la Economic, care-a speriat toţi agenţii economici cu prostia, ăăăă pardon, cu deşteptăciunea ei. Doamna aia care-a pus o vorbă bună să bage CJ-ul bani în nişte premii la nişte concursuri fără legătură cu Ministerul Educaţiei! Doamna aia care s-a gândit că CJ-ul face o economie consistentă renunţând la un biet abonament la cotidianul Obiectiv, după ce au apărut în ziar manevrele ei cu premiile şi premianţii la Gala Excelenţei în Educaţie.

Dar, după cum aveam să constatăm joi dimineaţă, nici codul roşu nu mai este ce-a fost. O viforniţă un pic mai apăsată a fost catalogată drept un pericol major, care ar trebui să ţină lumea în case.

Francisk Chiriac a scăpat cu bine de data asta, dar poate îi facem noi vânt, la alegerile locale. Dar cu uscăturile din aparatul administrativ cum rămâne? (S.O. VÂNTU)

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro