Mergi la conţinutul principal

Alte trei persoane infectate la Brăila

marţi, numărul persoanelor confirmate cu Covid a ajuns la 243, dintre care 71 sunt internate în spital

 

La Brăila au mai apărut trei persoane infectate cu virusul Covid. După cum au transmis reprezentanţii Prefecturii Brăila, la data de 7 iulie numărul persoanelor confirmate era de 243, dintre care 71 mai erau internate în spital. Numărul celor decedaţi a rămas tot 12, fiind vorba despre 9 confirmaţi în Brăila şi 3 în Galaţi.

Reamintm că în cursul zilei de luni, s-a ajuns la  240, plus cei 12 decedaţi. La sfârşitul săptămânii trecute, creşterea a fost una destul de mare, alte 12 persoane fiind confirmate pozitiv cu Covid.

Ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale a României, luni, la Brăila erau 0 persoane în carantină şi 0 în izolare.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro