Mergi la conţinutul principal

Alte 59 de persoane infectate la Brăila și două decese

* aceasta este situația cazurilor Covid - 19 înregistrată la data de 16 martie, numărul total al persoanelor infectate cu virusul SARS - COV - 2 de la începutul pandemiei ajungând la 10.178 * pe de altă parte, la Brăila s-a ajuns la 22.825 de persoane vaccinate

 

Situația Covid - 19 la nivelul județului Brăila. La data de 16 martie, au fost 59 de cazuri nou confirmate și două persoane decedate, una din municipiul Brăila și alta din județul Bacău. Au fost 193 de teste prelevate pentru depistarea infecției cu virusul SARS - COV - 2.

Numărul total al persoanelor confirmate la Brăila de la începutul pandemiei a ajuns la 10.178, al persoanelor vindecate în spitale la 2.043, iar numărul deceselor de la începutul pandemiei a ajuns la 514.

Marți, erau 436 persoane în carantină la domiciliu, 43 persoane izolate la domiciliu și 192 persoane internate în spitale.

Din totalul de 10.178 persoane confirmate la Brăila, 260 sunt din alte județe.

Numărul total de persoane vaccinate de la începutul campaniei de imunizare ajunsese, ieri, la 22.825.

Polițiștii continuă controalele pentru a-i determina pe oameni să respecte măsurile de protecție impuse în scopul prevenirii răspândirii Covid - 19. În data de 15 martie, polițiștii, alături de jandarmi, polițiști de frontieră, pompieri și polițiști locali au desfășurat acțiuni de verificare pe raza județului Brăila, în mijloacele de transport în comun, în cele cu regim de TAXI, dar și în mijloacele companiilor ce asigură transportul angajaților. Totodată, au fost verificate și societăți comerciale, precum marketuri și supermarketuri, stații de carburant, săli de jocuri de noroc, terase, dar și piețe și târguri.

Cu această ocazie, polițiștii au organizat 15 acțiuni punctuale, în cadrul cărora au oprit în trafic și verificat 254 de vehicule și au verificat modul de respectare a măsurilor de protecție individuală și interdicțiilor impuse în această perioadă în cazul a 778 de persoane și a 11 societăți comerciale.

Au fost aplicate 45 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de  13.300 de lei pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, în conformitate cu Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Principalul obiectiv al acestor acțiuni îl reprezintă siguranța cetățenilor, astfel că, polițiștii vor continua să acționeze în vederea prevenirii răspândirii virusului.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro