Mergi la conţinutul principal

Altă pacoste pentru Brăila: casele şi terenurile abandonate

• acestea devin adevărate focare de infecţie, pe fondul lipsei de civilizaţie a locatarilor din zonă şi a nepăsării şi neimplicării autorităţilor

 

Din “n” motive, multe case, curţi şi terenuri din municipiu sunt lăsate de izbelişte, devenind adevărate focare de infecţie, raiul bălăriilor dar şi al şobolanilor. Mai mult, acolo unde nu mai locuieşte nimeni, se fură din pavelele trotuarului şi, nu în ultimul rând, toată lumea aruncă lângă şi peste gard tot felul de gunoaie. Iar diverse autovehicule abandonate şi în astfel de zone întregesc nefericit “peisagiul”, ba chiar devin paravan pentru aruncatul a tot felul de mizerii. Cum se întâmplă la intersecţia străzilor Griviţei/Albinei.

Astfel de situaţii nu prea  existau “înainte”, deoarece vecinii erau săritori, mai ales cu cei în vârstă şi neputincioşi, ajutându-i să-şi dea zăpada, gheaţa sau frunzele din faţa porţii; deputaţii şi sectoriştii de cartier interveneau ferm când era vorba de păstrarea curăţeniei şi liniştii publice, de văruitul pomilor şi reparatul unui gard; elevii dădeau şi ei o mână de ajutor celor nevoiaşi, la diverse activităţi casnice, iar angajaţi ai Primăriei ştiau permanent ce se întâmplă pe fiecare stradă şi interveneau pentru  rezolvarea situaţiilor care sluţeau imaginea unei străzi sau a unui  cartier. Eii, dar lumea s-a schimbat acum, iar indiferenţa, egoismul şi “nu-i treaba mea” sunt completate cu “să vină Primăria, SUPAGL sau  Poliţia Locală”. Şi mai vorbim de spirit civic, de… implicare în folosul comunităţii. Cuvinte scoase , în multe locuri, din limbajul şi atitudinea noastră. Oricum, acolo unde vom găsi situaţii care să ne contrazică în ultimele din aprecieri, le vom prezenta cu plăcere.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro