Mergi la conţinutul principal

Alocațiile cresc cu 20%. Câți bani primesc copiii în plus, în septembrie

Din 1 septembrie intră în vigoare majorarea cu 20% a alocațiilor pentru copii, aceasta fiind o primă etapă din calendarul de creștere.

 

Majorarea de 20% pentru cei 3,6 milioane de copii înseamnă pentru bugetul statului aproape 4 miliarde de lei. 

Copiii cu vârsta de până la 2 ani primesc 369 de lei, ceea ce înseamnă un plus de 58 de lei, în timp ce copiii și adolescenții cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani vor primi 185 de lei, adică 29 de lei în plus față de cât primesc în prezent.

Până la finalul anului 2022, alocațiile vor ajunge, în etape, la nivelul de:

  •  600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani pentru copiii cu handicap
  •  300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsî între 2 ani şi 18 ani

În calitate de for decizional, Camera Deputaților a respins în 19 august Ordonanța de Urgență a Guvernului prin care alocațiile au fost mărite cu 20%. Ulterior, Guvernul a anunțat că va ataca la Curtea Constituțională legea prin care a fost respinsă această OUG. 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro