Mergi la conţinutul principal

Alexandru: «Nimeni din Adunarea Constituantă nu s-a gândit că s-ar putea să ajungă prim-ministru un condamnat penal»

• fostul parlamentar FSN/PRM de Brăila Ionel Alexandru a comentat, recent, discuţiile apărute la nivel naţional privind propunerile de premier şi posibilitatea ca PSD să insiste pe varianta Liviu Dragnea • acesta a ţinut să precizeze că a făcut parte din Adunarea Constituantă şi că nimeni nu a luat în calcul, la vremea respectivă, că s-ar putea veni cu propunerea unei persoane condamnate la închisoare cu suspendare

 

Fostul consilier municipal în mandatul trecut, dar şi parlamentar de Brăila FSN şi apoi PRM, Ionel Alexandru a ţinut să comenteze, recent, discuţiile apărute pe scena politică la nivel naţional, privind formarea noului Guvern şi numirea prim-ministrului. Acesta a subliniat că a făcut parte din Adunarea Constituantă, astfel că a simţit nevoia să clarifice faptul că la momentul respectiv nimeni nu se gândea că vreun partid ar putea veni cu propunerea unei persoane condamnate pentru poziţia de ministru, cu atât mai puţin pentru cea de premier.

„În legătură cu incompatibilităţile şi problema se referă la Liviu Dragnea, vreau să vă citesc din tezele Constituţiei să vedeţi ce stabilea în prima fază art. 105. «Funcţia de membru al Guvernului este incompatibilă cu exercitarea unei funcţii publice de autoritate, cu excepţia celei de deputat şi senator. De asemenea, este incompatibilă cu exercitarea unei funcţii de reprezentare profesională cu caracter naţional, ca şi a unei funcţii sau a unei atribuţii profesionale salarizate în cadrul organizaţiilor cu scop comercial». Noi ne refeream atunci la şefi de sindicate, diferite unităţi din acestea profesionale. Aliniatul 2 al acestui articol stabileşte că «nu pot face parte din Guvern membrii familiei preşedintelui României, sau a prim-ministrului, sau alte rude ale acestora până la gradul 4, inclusiv, precum şi afinii». Adică noi am mers în prima fază, în tezele Constituţiei pe ideea de a nu se mai practica nepotismul”, a declarat Alexandru.

Acesta a punctat că după o serie de discuţii, articolul 105 a suferit modificări, ajungându-se la concluzia că cel mai bine ar fi ca situaţiile de incompatibilitate în cazul premierului să fie stabilite printr-o lege organică.

„Nimeni în acel moment nu s-a gândit că s-ar putea să ajungă prim-ministru un condamnat penal. Vă daţi seama! Era un lucru absurd să ne gândim atunci că poate să fie vorba de aşa ceva”, a mai completat sursa citată.

 

«Eu cred că e mai mult o perdea de fum chestia asta cu Liviu Dragnea prim-ministru»

Alexandu a subliniat  că, plecând de la scorul obţinut de PSD-işti la alegerile Parlamentare, într-adevăr Liviu Dragnea ar avea tot dreptul politic să fie premier, însă nu este valabil şi din punct de vedere moral. 

„Ca să ajungă prim-ministru Liviu Dragnea nu are altă soluţie decât să modifice Legea 90/2001 privind responsabilitatea miniştrilor şi aceasta este destul de greu. Ca să modifice legea trebuie să ajungă la guvernare. Dar nefiind încă la guvernare, actualul Guvern bineînţeles că nu va modifica legea respectivă, fiind şi lege organică. Adică trebuie 50 plus 1, o dezbatere etc. Nu mai vorbim de aspectul moral al problemei. Iar ca să o trimită la Curtea Constituţională este o absurditate pentru că orice modificare ar deveni neconstituţională, atâta timp cât Constituţia spune că trebuie printr-o lege organică să se stabilească alte incompatibilităţi, inclusiv chestiunea aceasta legată de cineva penal. Dar ţinând cont de faptul că se discută mult acest lucru, eu cred că e mai mult aşa o perdea de fum chestia asta cu Liviu Dragnea prim-ministru. Ca să se poată trage nişte sfori privind coaliţiile şi diferitele funcţii în Guvern. Vor ca lumea să fie atrasă de acest aspect şi în realitate să se facă şi alte lucruri, aşa cum aţi văzut. Chestia cu renunţarea la taxa pe stâlp, neacceptarea reducerii TVA-ului la 19%. Şi altele”, a conchis Alexandru.

Precizăm că, preşedintele României, Klaus Iohannis a convocat deja partidele pentru consultări politice în privinţa noului Guvern, miercuri şi joi. De asemenea, social-democraţii nu au indicat încă niciun nume concret, punctând doar că propunerea PSD-ALDE va fi făcută publică abia după consultările de la Palatul Cotroceni.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro