Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Alexandrina Soare, 23 de ani in slujba handbalului

Astazi, antrenoarea echipei de handbal feminin HC Dunarea isi sarbatoreste ziua de nastere. Desi este foarte tinara, are deja un palmares impresionant. Ca jucatoare a obtinut trei titluri nationale la juniori dar si un titlu balcanic la tineret. La 30 de ani a devenit prima si cea mai tinara antrenoare din Liga Nationala. Sub bagheta sa, Otelul a ajuns de doua ori in semifinalele cupelor europene. Aceste succese veneau dupa altele doua, in care a fost antrenor secund la aceeasi echipa.
Alexandrina Soare a obtinut medalia de bronz in campionat cu Remin Deva. Succesele obtinute in acest domeniu au propulsat-o in aceasta perioada ca antrenor la lotul de tineret, iar din 2005, impreuna cu Mariana Tirca se ocupa de pregatirea nationalei B de senioare.
In 1994 a terminat IEFS-ul la Galati, iar in 2005 si-a luat licenta in Managementul sportului, fiind in acest moment in anul I de masterat.
Desi aflata in febra pregatirilor dificilei partide din etapa urmatoare cu Silcotub Zalau, dar si a zilei de nastere, antrenoarea braileana a acceptat sa faca un remember al activitatii sale de pina acum.

- Cind ati inceput sa practicati handbalul?
- De fapt prima mea optiune a fost atletismul si abia la 15 ani am optat pentru handbal si am ajuns la o grupa care se pregatea de 3-4 ani, la Clubul Sportiv Scolar nr. 1 din Galati.
In acea perioada profesorul Dinu Cojocaru, actualul antrenor al Otelului, mi-a desemnat drept partenera de pregatire pe Sanda Asandei. Printr-o pregatire intensa si avantajata de pregatirea mea anterioara din atletism, in jumatate de an am reusit sa recuperez si sa ajung titulara si apoi sa obtin cu echipa CSS-ului trei titluri de campioana nationala la junioare.
Evolutiile de aici m-au propulsat si in nationala de tineret, impreuna cu care am reusit sa obtin un titlul balcanic. Am avut pe vremea aceea o echipa foarte buna si am fost colega de generatie cu Gabriela Antoneanu, Mihaela Stan care a jucat si in Franta, Gabriela Artene.
- Ce ecouri au avut evolutiile bune din perioada junioratului?
- La terminarea liceului, in 1986, trei echipe de pe prima scena a tarii au dorit sa ma coopteze in lot, Stiinta Bacau, Hidrotehnica Constanta si Terom Iasi. Pentru ca nu am vrut sa plec de linga parinti, eu am ales-o pe cea de a patra si am decis sa ramin la Otelul, formatie la care am jucat din 1986 pina in anul 1995.

"Ghinionul m-a urmarit insa la nationala de senioare"

- Nu ati avut nici o selectie la lotul de senioare?
- Ba da, dupa evolutia de la Campionatele Balcanice, in 1987, am fost convocata la nationala de senioare, dar am avut ghinion. Avind ceva probleme de sanatate, medicul mi-a recomandat un tratament nepotrivit si bineinteles ca nu mi-am revenit si am plecat de la pregatirile nationalei. Am mai avut apoi o sansa, in 1995, dar din nou ghinion. La trei zile de la convocare am avut meci cu Otelul la Baia Mare si m-am accidentat grav la tendonul lui Ahile, de la piciorul drept. Si culmea, in anul urmator, aveam sa patesc acelasi lucru si la piciorul sting.
De altfel in 1995 am fost numita antrenor secund la Otelul, principal fiind in acea vreme Cornel Badulescu.
- Cum au fost inceputurile ca antrenor?
- Foarte bune. Si acest lucru s-a datorat in primul rind faptului ca aveam o echipa buna, dar si un presedinte, Sandel Soare, care era foarte aproape de jucatoare. Timp de 20 de ani, acesta s-a ocupat de handbalul de performanta din Galati, fiind si pionul principal in construirea complexului sportiv "Siderurgistul".
- Care au fost performantele realizate in acea perioada, in colaborare cu Badulescu?
- De acea perioada se leaga doua participari in semifinalele cupelor europene. Intre timp, in septembrie 1998, deoarece ma simteam mult mai bine, am reluat si antrenamentele.

Cea mai tinara antrenoare principala din Liga Nationala

- Ati revenit in teren?
- In cele din urma, nu. M-am antrenat doar o luna, iar in octombrie, cind i-a expirat contractul lui Cornel Badulescu, directorul Combinatului Siderurgic de atunci si actualul primar, Nicolae Dumitru, m-a numit antrenor principal.
- Tineretea nu reprezenta un dezavantaj pentru aceasta noua pozitie?
- Intr-adevar, la 30 de ani se poate spune ca asa este si acelasi lucru l-au crezut si ceilalti antrenori din liga. Cu toate ca nimeni nu-mi dadea vreo sansa, am preluat Otelul pe locul noua si am terminat campionatul pe locul al treilea.
La finalul acelei editii de campionat am participat si in Cupa EHF, unde am ajuns pina in semifinale.
- Iar traseul s-a oprit din nou in penultima faza a competitiei ?
- Asa este, dar accederea in finala ne-a fost stopata de o brigada de arbitri unguri. Pe teren propriu am invins echipa sirba Krusec, la patru goluri. Din cauza problemelor care erau in acea vreme in zona lor, returul s-a disputat in Bulgaria si, asa cum am spus, arbitrii au cistigat meciul pentru Krusec. Altfel am fi ajuns in finala si probabil ca am fi cistigat-o.
In sezonul urmator, 1999-2000, am evoluat in semifinalele Cupei Cupelor si dupa cum stiu si spectatorii braileni, pentru ca in acea perioada meciurile le disputam in sala Polivalenta din Braila, am cistigat partida tur, la doua goluri diferenta in fata danezelor de la Ikast. In retur insa am pierdut la trei goluri.
- Care a fost cea mai mare bucurie pe care ati trait-o?
- Ea se leaga tot de anul competitional despre care am vorbit. De ziua mea, pe 7 martie 2000, Otelul a cistigat la Galati returul cu Vasas Budapesta si s-a calificat in semifinalele Cupei EHF. O sala intreaga mi-a cintat atunci "Multi ani traiasca". A fost intr-adevar foarte emotionant si acel moment nu-l voi uita.
- Ce v-a determinat apoi sa optati pentru Remin Deva?
- Intre timp handbalul in Galati nu a mai avut aceeasi sustinere, desi performantele existau. A mai aparut si echipa de volei, spectatorii si sponsorii s-au dispersat si am acceptat propunerea venita de la Deva si am semnat un contract pe un an si jumatate cu Remin. Am preluat echipa de pe locul al cincilea si am incheiat campionatul pe podium, obtinind medalia de bronz. Dar imediat dupa incheierea campionatului am renuntat la contract si am revenit la Galati. Mi-am dat seama ca nu pot sta atit de departe de casa.
- Ce s-a intimplat dupa aceea?
- Un an de zile am preferat sa stau la catedra si sa predau la cea mai mare unitate scolara din tara, Grupul Scolar Industrial Metalurgic, care are in jur de 3000 de elevi.
De altfel, eu sint profesoara la acest liceu din 1994, cind am terminat facultatea. Apoi am acceptat oferta de la Braila si dupa numai un campionat am reusit sa promovez HC Dunarea in Liga Nationala.

"La Braila se poate face performanta in handbal"

- Ce v-ati propus si ce ati reusit cu HC Dunarea pe prima scena?
- Cind ne-am uitat pe program si am vazut cu cine vom juca nici eu, nici conducerea echipei nu speram sa facem mai mult de patru puncte in tur. Pina la urma am incheiat turul nesperat de bine si acum putem spune ca ne-am realizat obiectivul, acela de a ne mentine in Liga Nationala. Am obtinut rezultate foarte bune cu echipele de valoarea noastra, dar si unele notabile cu formatii de top, cum ar fi dubla victorie cu Astral Posta Cilnau si egalul cu Oltchim Rm. Vilcea. La Braila se poate face performanta. Avem deja un nucleu si cu citeva implanturi am putea ajunge si noi sa obtinem un loc de cupa europeana.
- Ce va doriti de ziua dumneavoastra de nastere?
- In primul rind sanatate mie, familiei mele, jucatoarelor si tuturor brailenilor. Si imi mai doresc, deoarece obiectivul din acest an este ca si realizat, sa putem aduce la Braila jucatoarele pe care ni le dorim pentru a putea face performanta si intotdeauna lumea sa plece bucuroasa de la sala Polivalenta.
- Poate forta Braila un obiectiv mai ambitios in acest campionat?
- Pentru a spera la mai mult ar trebui sa mai obtinem inca sase victorii si sa asteptam si un ajutor indirect. Dar asta numai in cazul in care Constanta, Clujul sau Buzaul ar face greseli in acest final de campionat. Eu sint optimista si visez, la fel ca si suporterii, si la o astfel de posibilitate.
Realitatea este insa ca noi trebuie sa fim multumiti cu ceea ce am realizat cu aceasta echipa. Nu sint multe formatii din tara care sa aiba printre titulare jucatoare de 20-21 de ani, care sa faca un salt rapid de la junioare la Liga Nationala. Cu ajutorul oficialitatilor locale acest obiectiv il putem indeplini insa cu siguranta in campionatul urmator.




Categorie articol: 

Comentarii