Mergi la conţinutul principal

Alegerile pentru preşedinţia FRF vor avea loc la 25 ianuarie

Membrii CEx susţin că au decis să devanseze alegerile deoarece noul preşedinte trebuie să pună la punct strategia pentru preliminariile EURO 2012, a căror tragere la sorţi va avea loc la 7 februarie.

"În condiţiile în care calificarea la turneul final nu va trebui ratată, preşedintele FRF, care va fi ales pe 25 ianuarie 2010, va trebui să aibă timp să alcătuiască, împreună cu echipa sa şi cu staff-ul tehnic al echipei naţionale, programul şi strategia în perspectiva preliminariilor, astfel încât obiectivul calificării să fie îndeplinit", se arată într-un comunicat al forului prezidat în prezent de Mircea Sandu.

Singura persoană care şi-a anunţat candidatura până acum este actualul preşedinte Mircea Sandu, care se află la conducerea FRF din 9 august 1990.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro