Mergi la conţinutul principal

Alegeri la Colegiul Medicilor

Cei 530 de medici care fac parte din Colegiul Medicilor Braila se pregatesc sa isi aleaga reprezentantii pentru urmatorii 4 ani.
Dupa cum ne-a informat dr. Vasile Ionescu, presedinte al comisiei electorale, alegerile pentru functiile de conducere ale Colegiului Medicilor vor avea loc in doua tururi: pe 22-23 noiembrie primul tur, iar cel de-al doilea tur pe 6 si 7decembrie.
"Validarea alegerilor se face in primul tur cu 2/3 din alegatori, iar daca se va ajunge la cel de al doilea tur, alegerile se vor valida, indiferent de numarul de participanti la votare. O noutate in derularea acestor alegeri o reprezinta faptul ca medicii care se inscriu pentru un loc in Consiliul Local al Colegiului nu mai au nevoie de program electoral, ci se vor inscrie pentru adunarea generala pe formularele care exista la Colegiul Medicilor", a precizat dr. Vasile Ionescu.
Pentru judetul Braila, Consiliul Local va fi format din 13 membri plus 6 supleanti, iar dintre acestia se va alege biroul Consiliului, care va avea in componenta un presedinte, trei vicepresedinti si un secretar, medici care vor fi desemnati pe aceste functii in maximum 5 zile de la validarea alegerilor.
In cursa pentru functiile de conducere se pot inscrie medicii care au cotizatia achitata si nu au nici o sanctiune disciplinara, iar candidaturile se depun la Colegiul Medicilor pina pe data de 10 noiembrie. "Alegerile se deruleaza pe parcursul a doua zile in cele doua tururi, pe 22 si 23 noiembrie si 6 si 7 decembrie intre orele 8-20, la sediul Colegiului Medicilor si ar fi foarte bine daca medicii s-ar prezenta la vot din primul tur pentru a-i delega pe colegii care sa-i reprezinte", ne-a declarat, ieri, dr. Vasile Ionescu, presedinte al comisiei electorale a Colegiului Medicilor Braila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro