Mergi la conţinutul principal

Ajutoarele pentru căldură respectă legea şi nu declaraţiile politice

Edilul-şef dă asigurări cetăţenilor branşaţi la sistemul centralizat de termoficare, că CET poate da drumul la căldură din momentul în care asociaţia de proprietari solicită acest lucru. Acesta mai spune că populaţia trebuie să fie conştientă că în ce priveşte ajutoarele pentru căldură, că venitul care se ia în calcul este de 425 de lei/ persoană, şi nu 615 lei, aşa cum a precizat, într-o declaraţie politică, premierul Emil Boc. "Nu am discutat punctual pe asociaţii, dar CET poate da căldură în orice moment şi nici nu trebuie să dureze 24 de ore din momentul în care s-a făcut cererea, deoarece cazanele sunt deja în funcţiune, în contextul în care unităţile şcolare primesc căldură. Dar nu prea am primit cereri de la AP-uri, asta e problema. Legat de aspectul ajutoarelor, sincer, nici personalul din Primărie nu mai ştie ce să facă, deoarece lumea vine aici şi spune că Boc a spus că să se ia în considerare venitul de 615 lei, iar noi trebuie să luăm în considerare legea existentă, care spune 425 lei. Nu putem să dăm aceste ajutoare, doar pe vorbe...Cel mult pot să mă pregătesc ca, în cazul în care va fi aprobată valoarea de 615 lei/persoană, să am de unde da banii. Dar pe cuvântul cuiva nu pot face aşa ceva", a comentat Aurel Simionescu. Acesta a mai adăugat că nu este normal că pe o astfel de temă să se facă declaraţii politice şi să nu se ţină cont de actul administrativ: "Chestiile astea nu sunt în regulă. Ţin de declaraţii politice, nu de administraţie, iar aici e vorba de bani, iar de la 400 la 600 e o diferenţă mare...Guvernul nu poate face nimic acum, căci e interimar, iar Parlamentul poate interveni, însă procedura de urgenţă durează 60 de zile, iar cea normală 90 de zile, deci trece iarna până reuşeşte Parlamentul să facă ceva". De asemenea, Simionescu spune că nu i se pare corect faptul că banii pentru lemne se dau lunar, asta deşi oamenii îşi cumpără lemne o dată pentru toată iarna: "Într-adevăr, curentul, gazele, astea se plătesc lunar, dar lemnele se iau toate odată. Doar nu se duce omul să îşi ia câte o sacoşă de lemne de câte ori îi dă guvernul bani. Chestiile astea trebuia făcute cu cap...".

"Boc vrea să dea vina pe Parlament, că el tărăgănează lucrurile"

Parlamentarii PNL sunt de părere că şi scandalul legat de plafonul pentru ajutoarele la căldură este tot o schemă a lui Boc pentru a arunca pisica în curtea Parlamentului. Mai precis, senatorul Constantin Cibu atrage atenţia că, după ce a dat un act normativ care micşora plafonul la 425 lei/pers şi după ce preşedintele Băsescu i-a spus lui Boc că aşa pierde din electorat, premierul demis s-a gândit să iasă acum cu declaraţia că el recomandă mărirea plafonului la 615 lei/pers, ştiind foarte bine că nu mai există guvern care să ia această decizie şi că doar Parlamentul mai poate face ceva, însă va dura. "Boc vrea să dea vina pe Parlament, că el tărăgănează lucrurile. Uitaţi-vă ce stil de lucru au. Întâi ei decid micşorarea, apoi le cade guvernul şi apoi ies cu faza că «să se mărească, dar să o facă Parlamentul»...Şi cum în Parlament procedura e greoaie, evident că din cauza lui se întârzie şi lumea moare de frig în casă. Aşa ştiu ei să facă politică, pe spatele oamenilor", a comentat Cibu. La rândul său, deputata Diana Tuşa s-a arătat de părere că Guvernul face doar politică şi a uitat să guverneze: "Eu sper că într-o lună Parlamentul să poată rezolva această problemă, dacă se va discuta la urgenţă, că nu se poate aşa ceva. Au fost depuse deja amendamente în acest sens şi sper ca măcar acum, PDL să le susţină, în contextul în care e vorba de oameni care îngheaţă de frig în locuinţe. Rog doar populaţia să nu îl mai creadă pe Boc, pentru că acum el face numai declaraţii politice fără acoperire", a mai adăugat aceasta.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro