Mergi la conţinutul principal

Ajutoare europene vindute pe tuica romaneasca

Sarmanii Brailei au primit, zilele trecute, ajutoare de la Uniunea Europeana. Mai exact, alimente din rezerva comunitara, zahar si faina. Pensionarii agricultori, beneficiarii de venit minim garantat, persoanele din Centrele Rezidentiale, dar si cele care au dreptul la masa la cantina de ajutor social, s-au bucurat de aceste ajutoare. Pentru unii dintre ei, a fost chiar veselie mare. Pentru ca au vindut ajutoarele de la Uniunea Europeana pe tuica romaneasca. Citeva dintre cazuri au fost semnalate in comuna Viziru, dupa cum ne spune viceprimarul Vasile Visalon: "Principalii beneficiari ai venitului minim garantat sint romii. Au vindut alimentele pe tuica. Nu toti, dar au inceput sa apara astfel de situatii".
Comuna Viziru are peste 6.600 de locuitori, dintre care aproape o mie sint romi. Comunitate mare, probleme pe masura, sustine viceprimarul: copii fara acte, parinti fara loc de munca. "Din punctul meu de vedere, cea mai mare problema sociala o reprezinta comunitatea de romi. Concret, n-au locuri de munca, dar nici nu vor sa munceasca. Cei care beneficiaza de venitul minim garantat dupa Legea 416/2001, trebuie sa presteze cite 60 de ore in folosul comunitatii. Trebuie sa ma duc sa le arat eu cum se tine sapa in mina. Inainte de alegeri s-a practicat un populism care are urmari si acum, pentru ca au fost invatati sa primesca bani fara sa munceasca. Si noi am mers in nota asta o luna-doua, i-am tolerat. Sint prima persoana care a incercat sa nu le mai dea bani fara munca. Ei sint greu de urnit si de scos la treaba. Am adus romi care sint pe Legea 416 din satul Lanurile, ca sa descarce faina si zahar din ajutoare si, cum au venit, au cerut mincare. Le-am dat un milion din buzunar numai ca sa faca treaba. Sint principalii beneficiari ai venitului minim garantat, care se constituie din taxele si impozitele locale. Ne creeaza probleme, traiesc din furat de la cei care platesc cinstit impozitele si care se trezesc fara recolta de pe cimp", spune Vasile Visalon.
De partea cealalta, romii se pling de saracie si acuza tot felul de boli. Se arata pe la porti unul cite unul, curiosi sa vada ce hram poarta strainii care au venit la ei in sat. "Eu sint bolnava cu capu', nu pot sa muncesc. Fac mereu crize, vine salvarea si ma ia. Nici barbatu' nu poate sa munceasca, e bolnav cu inima. E greu tare cind intra boala in om. Dar sint multumita cu ajutorul asta pe care il iau, de 1 milion. Traim asa cum putem din el. Numai ca acum trebuie iar sa merg la comisie la oras. Si cheltuim bani cu drumul", ne spune o femeie care flutura un certificat medical pe care este scris diagnosticul "tulburare de personalitate".
Spusele femeii sint confirmate de angajatul biroului de asistenta sociala al primariei, Marcel Petre, care se autointituleaza liderul romilor. "Este greu, chiar si pentru mine, care iau un salariu de 5 milioane. Eu fac sedinte cu ei si le spun ca trebuie sa vina la munca, dar nu prea ma asculta".
La nivelul comunei Viziru, care are arondat si satul Lanurile, sint inregistrati 130 de beneficiari ai venitului minim garantat. Doar 7 dintre ei si-au pierdut acest drept, ca urmare a faptului ca nu au prestat munca in folosul comunitatii, dar conducerea primariei spera ca acest inceput va fi un exemplu pentru ceilalti.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro