Mergi la conţinutul principal

Ajutoare de 200 de euro pentru tinerii casatoriti

Camera Deputatilor a aprobat, in aceasta luna, acordarea unui sprijin financiar de 200 de euro pentru tinerii proaspat casatoriti. Masura va intra in vigoare incepind de anul viitor si ii are in vedere pe cei aflati la primul mariaj.
Sprijinul financiar se va acorda pe baza de cerere insotita de declaratiile pe propria raspundere ale ambilor soti din care sa reiasa faptul ca amindoi se afla la prima casatorie. Documentele vor fi depuse la sediul primariei unde s-a incheiat casatoria. "Stabilirea dreptului pentru acordarea ajutorului banesc se va face prin dispozitia scrisa a primarului, in termen de 5 zile de la data depunerii actelor. Potrivit proiectului de lege, documentele trebuie depuse in termen de 30 de zile de la data casatoriei", se precizeaza intr-un comunicat al Directiei Judetene pentru Tineret Braila.
Actul normativ este menit a sustine tinerii deoarece s-a constatat ca, in Romania, numarul casatoriilor scade de la an la an. Sumele se vor acorda prin mandat postal sau vor fi transferate in contul curent personal. Viitorii beneficiari trebuie sa aiba domiciliul sau resedinta in Romania, sa isi incheie casatoria la autoritatile locale competente de pe teritoriul Romaniei sau al altor tari, la misiunile diplomatice si oficiile consulare ale Romaniei sau ale statului celuilalt sot.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro