Mergi la conţinutul principal

Agrostar cere scoaterea staţiunilor de cercetare de sub tutela Academiei de Ştiinţe Agricole

Federaţia "Agrostar", cea mai mare structură sindicală din domeniul agricol, cere scoaterea staţiunilor de cercetare agricolă de sub tutela Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice (ASAS) "Gheorghe Ionescu-Şişeşti", restructurarea acestora şi orientarea spre autofinanţare pe baza proiectelor. "Solicităm ca ASAS să rămână un for ştiinţific, fără să aibă legătură cu finanţarea staţiunilor de cercetare, întrucât a demonstrat că nu are capacitatea de a reorganiza aceste unităţi. Amintim faptul că, la un moment dat, staţiunile de cercetare agricolă au beneficiat de o ştergere a datoriilor, pentru a se putea redresa, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Actuala formă de organizare a dus la un dezastru, la un jaf sistematic asupra unităţilor de cercetare care au pierdut suprafeţe importante de teren şi au încheiat contracte dezavantajoase. Singura politică de până acum a fost cea a intereselor. Cerem ca această situaţie să înceteze. S-a ajuns la situaţia aberantă ca tractoristul de la staţiunea de cercetare să fie asimilat funcţionarului public", susţine secretarul general al Agrostar, Horaţiu Raicu.
De asemenea, sursa citată a completat că federaţia propune o inventariere a terenurilor pe care le mai deţin staţiunile de cercetare şi organizarea acestora pe trei zone de cercetare: vegetal, zootehnie şi horticultură, toate acestea în paralel cu o refacere a managementului şi întocmirea unor strategii pe domenii, împreună cu Ministerul Agriculturii. "Printre propunerile noastre se regăsesc şi cele legate de readucerea soiurilor româneşti de seminţe, adaptarea soiurilor de cereale, în funcţie de schimbările climatice, refacerea patrimoniului genetic în zootehnie şi accesarea, împreună cu agricultorii, de fonduri europene. Încheierea unor parteneriate cu agricultorii şi accesarea de fonduri europene ar putea asigura şi salarii mai mari pentru angajaţi. În prezent, se ştie că salariile angajaţilor din cercetare sunt indecent de mici şi, deşi există staţiuni care au venituri considerabile şi ar putea majora salariile, actuală formă de organizare nu permite acest lucru", susţine Horaţiu Raicu.
De precizat că Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă (SCDA) Brăila are în derulare încă din 2006 un parteneriat cu o firmă locală, în baza căruia, din ferma vegetală situată în IMB, pe o suprafaţă de 1.620 ha, s-a reuşit producerea de sămânţă din soiuri româneşti la grâu (soiurile Glosa, Boema, Izvor şi Dropia), la orz (soiurile Andrei, Dana şi Cardinal) şi loturi de hibridare la porumb. În baza aceleiaşi colaborări, SCDA Brăila are în derulare încă din 2010 şi un proiect de cercetare-dezvoltare agricolă în domeniul creşterii vacilor de lapte.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro