Mergi la conţinutul principal
Ca de obicei, pe ultima sută de metri:

Aglomeraţie la APIA pentru subvenţia la motorină

• agricultorii mai au timp până luni, inclusiv, să înregistreze cererile pentru a beneficia de sprijinul financiar aferent achiziţiei de combustibil utilizat pentru agricultură

 

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) le reaminteşte potenţialilor beneficiari că mai au la dispoziţie doar două zile, respectiv vineri, 28 octombrie şi luni, 31 octombrie, inclusiv, pentru a depune cererile de plată a ajutorului pentru cantităţile de motorină achiziţionate şi utilizate în agricultură, aferente perioadei 1 iulie - 30 septembrie 2016 (trim. III al anului 2016).

Potrivit informaţiilor prezentate de către conducerea APIA Brăila, până în prezent au îndeplinit formalităţile de accesare a subvenţiei la motorină un număr de circa 400 de fermieri, dintr-un total de aproximativ 700 de potenţiali beneficiari. De altfel, instituţia brăileană a fost luată cu asalt, zilele acestea, de către întârziaţii care au lăsat pe ultima sută de metri depunerea cererii de subvenţie la motorină.

Ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare a diferenţei dintre acciza standard şi acciza redusă (stabilită la 21 euro/1.000 litri) pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură.

Pentru toate sectoarele de activitate agricolă în cazul cărora se subvenţionează motorina, beneficiarii trebuie să depună, alături de cerere – formular tip, copii ale facturilor fiscale de cumpărare a motorinei emise de vânzător pe numele solicitanţilor.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro