Mergi la conţinutul principal

Agent de la Penitenciarul Tichileşti, mort într-un teribil accident în Vâlcea

duminică dimineaţa, în jurul orei 4.00, brăileanul Dumitrel Moise, de 41 de ani, circula în localitatea Măldăreşti, însă a pierdut controlul volanului pe fondul vitezei excesive • maşina a ieşit de pe carosabil şi s-a răsturnat în şanţ, oprindu-se direct într-un copac • şoferul nu a mai scăpat cu viaţă

 

Tragedie pe şosea. Un grav accident rutier s-a produs duminică dimineaţa, în judeţul Vâlcea. Viteza prea mare i-a adus sfârşitul unui brăilean de 41 de ani, agent la Penitenciarul Tichileşti. Pe site-ul Sindicatului Naţional al Lucrătorilor din Penitenciare - Tichileşti, colegii vorbesc cu durere despre Moise Dumitrel, Dumi cum îi spuneau cunoscuţii.

În ziua de 28 ianuarie, în jurul orei 4.00, s-a produs tragicul eveniment soldat cu moartea unei persoane, în localitatea Măldăreşti, pe DN 67, foarte aproape de Horezu. Bărbatul de 41 de ani, din municipiul Brăila, a pierdut controlul volanului, a ieşit de pe carosabil şi s-a răsturnat în şanţul de pe marginea drumului. Aici, maşina s-a oprit într-un copac. Şoferul, singur în maşină, n-a mai avut nici o şansă de supravieţuire, impactul fiind extrem de violent. Potrivit poliţiştilor vâlceni, accidentul s-a produs pe fondul vitezei excesive. Tragedia s-a petrecut pe o porţiune de drum drept, fără curbe, semnalizat cu indicator vizând depăşirea interzisă. Nu se ştie dacă bărbatul aflat la volan a intrat în depăşirea vreunui obstacol. Din păcate, conducătorul auto nu a scăpat cu viaţă şi nu a mai putut spune ce s-a întâmplat.

Colegii de la SNLP Tichileşti au numai vorbe bune de spus despre Moise Dumitrel, pe care îl considerau un model demn de urmat. “Ne-ai frânt inima, Dumi ! Acum, tu eşti eroul nostru! (...) Un model de comportament care statuează ideea că sistemul penitenciar deţine resurse demne de respect, îl găsim în colegul Moise Dumitrel, salariat al CD Brăila – Tichileşti. Acesta a ales calea voluntariatului în Asociaţia Tradiţia Militară, fiind singurul lucrător din sistem implicat în acţiunile de conştientizare colectivă a respectului pentru eroii României. Considerând respectul pentru înaintaşi ca pe o datorie, colegul Moise Dumitrel întâmpina provocări fizice serioase în timpul reconstituirii unor bătălii, nu de puţine ori înnoptând prin corturi amplasate în câmp deschis, înfruntând vicisitudinile unor trasee montane, practic simţind într-o oarecare măsură suferinţele celor care s-au jertfit pentru unitate şi libertate. Pe lângă multele evenimente naţionale organizate în locuri în care s-a scris istoria României, acesta reprezenta România cu mândrie şi în afara graniţei, cel mai recent eveniment reprezentâdu-l manifestările dedicate centenarului bătăliei de la Verdun, organizate de preşedintele Franţei. Ca voluntar în Tradiţia Militară, nu se sfieşte să se identifice ca lucrător în sistemul penitenciar. Iar asta ne face să fim mândri de el şi să-i acordăm respectul cuvenit. Ceea ce a ales să întreprindă ca voluntar în această asociaţie, nu e doar o modalitate de a-şi umple timpul liber cu o activitate. Este o abordare inovativă prin intermediul căreia, în prezenţa acestuia, se aminteşte calitatea de lucrător în sistemul penitenciar, reamintindu-se că suntem parte al unui sistem de apărare şi siguranţă naţională. Va rămâne în inimile noastre ca un camarad pe care te bazai în orice împrejurare. Dumnezeu să te aibă în pază, drag prieten!”, este mesajul transmis de SNLP Tichileşti.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro