Mergi la conţinutul principal

Afişe cu mesaje anti-PNL lipite pe panouri din Brăila

• mai mulţi cititori ne-au trimis, ieri, imagini din zona podului din Brăiliţa cu un panou pe care se află două afişe cu mesaje împotriva PNL • întrebat despre acest lucru, liderul PNL Brăila, Alexandru Dănăilă, a afirmat că strategia aparţine PSD-iştilor şi că ar fi pus-o în aplicare în toată ţara • liberalul a afirmat că aşa înţeleg social-democraţii campania electorală, cu precizarea că au fost demarate acţiuni pentru înlăturarea afişelor

 

Atacuri politice la Brăila prin metoda panourilor electorale. Şi asta în precampanie, în condiţiile în care Birourile Electorale Judeţene încă nici nu au fost constituite. Pe scurt, o parte dintre cititorii “Obiectiv - Vocea Brăilei” ne-au transmis, ieri, imagini cu un panou în zona podului din Brăiliţa, pe care se află două afişe cu mesaje anti-PNL (faţă - verso): “PNL nu vrea creşterea pensiilor”, respectiv “PNL nu vrea dublarea alocaţiilor”.

Întrebat despre acest aspect, preşedintele PNL Brăila, Alexandru Dănăilă, a afirmat că este o acţiune a PSD-iştilor, pe care au demarat-o în întreaga ţară. Dezamăgit, acesta a adăugat că aşa înţeleg social-democraţii să intre în campania electorală, punctând că deja se încearcă demararea unor acţiuni pentru înlăturarea afişelor respective.

“Este modul în care PSD s-a hotărât să facă această campanie: dezinformări, tot felul de ştiri false. Dar dacă ei cred că aşa urmează să câştige se înşală, pentru că oamenii înţeleg mai bine decât credem noi sau decât cred ei ce se întâmplă în ţară în momentul ăsta. Doar PNL şi Guvernul Ludovic Orban pot în perioada asta să scoată România din criza aceasta în care ne-a afundat pandemia. Şi singurul capabil să dezvolte ţara prin creşterea investiţiilor publice şi private. Revenind, se analizează posibilitatea redactării unor contestaţii, astfel încât aceste panouri să fie înlăturate”, a declarat Dănăilă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro