Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Afaceri cu subvenţii, brânză şi pastramă

Carieră sfârşită brusc, în Arestul Poliţiei, pentru un funcţionar al Direcţiei Agricole Brăila, care şi-a dat cinstea pe ruşine, pentru câteva sute de lei.
Angajat, de mai bine de un deceniu, la Direcţia Agricolă a Judeţului Brăila, Mihai Apostu, brăilean de aproape 59 de ani, a recunoscut că a primit mită de la Nicolae Horneţ, proprietarul unei ferme de animale din comuna Chiscani care, sătul să-i tot dea plocoane, l-a dat pe mâna autorităţilor. Pus în faţa probelor, Mihai Apostu a recunoscut că a primit mită de la Nicolae Horneţ, fiind arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile.

Denunţ în Ajunul Crăciunului

Povestea funcţionarului corupt începe la data de 3 noiembrie 2014, zi în care Nicolae Horneţ, de 42 de ani, fermier din comuna Chiscani, s-a prezentat la sediul Direcţiei Agricole. Bărbatul intenţiona să obţină subvenţie pentru achiziţionarea unor berbecuţi. Lămuririle le-a primit de la Mihai Apostu, consilier superior în cadrul direcţiei, care, încă de la început, i-ar fi spus că "a făcut un efort de a veni la muncă din concediul medical, ca să se ocupe de dosarele pentru subvenţie". Procurorul care s-a ocupat de caz precizează: "După câteva zile, Apostu Mihai l-a contactat telefonic şi i-a cerut două bucăţi de brânză de oaie pentru efortul făcut, de a veni la muncă din concediul medical. Astfel, denunţătorul s-a prezentat la sediul Camerei de Agricultură unde, în parcarea din apropiere, i-a dat acestuia patru kilograme de brânză, fără ca funcţionarul să-i plătească contravaloarea produsului".
În decembrie anul trecut, funcţionarul de la Direcţia Agricolă i-a mai cerut fermierului pastramă de oaie şi a insistat să se prezinte acasă la acesta, pentru a ridica personal ciozvârta. Aşa se face că, în ziua de 10 decembrie 2014, Mihai Apostu s-a deplasat în comuna Chiscani, unde soţia lui Nicolae Horneţ i-a dat o bucată de patru kilograme de pastramă.
Pe 21 decembrie, Apostu l-a sunat din nou pe fermier şi i-a cerut să se întâlnească pentru a-i comunica "ceva important". S-au întâlnit în apropierea locuinţei inculpatului (în cartierul Viziru), iar acolo, în faţa caseriei ENEL, consilierul de la Direcţia Agricolă i-a spus fermierului că trebuie să-i dea 1.000 de lei "pentru efortul depus la întocmirea dosarului" şi pentru că "în 2015, dacă va dori să obţină subvenţii pentru bovine, va avea nevoie tot de el". Când Horneţ i-a comunicat funcţionarului că nu are banii necesari la el, acesta i-a spus că îl va contacta telefonic la o dată ulterioară.
Trei zile mai târziu, pe 24 decembrie 2014 (Ajunul Crăciunului), Nicolae Horneţ l-a reclamat pe Mihai Apostu, funcţionarul corupt, autorităţilor judiciare, prezentându-se la sediul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice (SICE) din cadrul IPJ Brăila.

Funcţionarul se plângea că "este prost plătit"

Pe 13 februarie 2015, precizează reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, angajatul Direcţiei Agricole l-a contactat telefonic pe denunţător, spunându-i că trebuie să se întâlnească "pentru a discuta", sugerându-i în acest fel că scopul întâlnirii îl constituie, de fapt, remiterea banilor promişi în luna decembrie.
Trei zile mai târziu, Horneţ s-a prezentat la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, unde i-a comunicat procurorului de caz că urmează să se vadă cu funcţionarul corupt. Parchetul a decis autorizarea cu titlu provizoriu a interceptării, înregistrării şi localizării comunicaţiilor telefonice efectuate de către Apostu şi Horneţ.
În aceeaşi zi, la ora 14:45, Nicolae Horneţ, denunţătorul, s-a întâlnit cu Mihai Apostu, în parcarea din faţa Direcţiei Agricole şi pentru Dezvoltare Rurală Brăila. Printre altele, consilierul superior i-a oferit fermierului de la Chiscani informaţii cu privire la modul de derulare a controlului ce trebuia făcut din dispoziţia "ministerului" până pe data de 1 martie, "i-a spus că o să vină la ferma lui Horneţ însoţit de un alt funcţionar, dar că el va fi cel care va întocmi procesul verbal de control, i-a relatat ce să facă să nu aibă probleme în situaţia în care un berbec moare sau pierde crotalul, şi că va veni în control miercuri, poate vineri sau în săptămâna următoare, că îl va anunţa înainte, dar să vină cu maşina, să-l ia din Brăila".
Deşi tergiversa inutil discuţiile, funcţionarul n-a primit cei 1.000 de lei pretinşi de la fermier, de fapt nu a primit niciun leu, cel puţin nu în acea zi.
Pe 18 februarie 2015, Apostu l-a sunat din nou pe Horneţ şi i-a spus că va veni în control la ferma acestuia în ziua de 20 februarie, pentru existenţa faptică a berbecuţilor de prăsilă achiziţionaţi din fonduri guvernamentale. Totodată, i-a comunicat că transportul se va face cu maşina denunţătorului, drept pentru care să se prezinte la ora 10:00, la sediul Palatului Agriculturii.
Conform înţelegerii, în ziua de 20 februarie 2015, Nicolae Horneţ s-a prezentat la Palatul Agriculturii, de unde l-a luat pe Mihai Apostu. Consilierul i-a comunicat fermierului că trebuie să se deplaseze pe Şoseaua Râmnicu Sărat, la sediul unei instituţii, de unde să o ia şi pe "doamna David". Procurorul de caz precizează: "Pe drum, până la sediul instituţiei de pe Râmnicu Sărat, cei doi au discutat despre suma cerută de către inculpat de la martorul denunţător, în decembrie 2014, despre cât de prost este plătit inculpatul, după care au oprit pe Şoseaua Râmnicu Sărat, de unde a urcat funcţionara D.M. Cei trei s-au dus la ferma lui Horneţ Nicolae, au efectuat controlul berbecilor de prăsilă, s-au deplasat la Primăria comunei Chiscani, după care la domiciliul martorului denunţător, unde au întocmit actele de control".

După gratii, pentru 600 de lei

La întoarcerea în municipiul Brăila, precizează anchetatorii, după ce au lăsat-o pe funcţionară pe Şoseaua Râmnicu Sărat - pe drumul către Palatul Agriculturii - angajatul Direcţiei Agricole a primit de la fermierul Horneţ suma de 600 de lei, pe care a introdus-o în buzunarul pantalonilor. În continuare, ajunşi pe strada Ghioceilor, la 50 de metri distanţă de Direcţia Agricolă, Apostu i-a cerut lui Horneţ să oprească maşina, "că trebuie să meargă la o farmacie".
Mihai Apostu n-a apucat să cheltuie mita primită de la fermierul din Chiscani, pentru că, în aceeaşi zi, a fost luat pe sus şi adus la sediul parchetului . "În baza mandatului de aducere emis de Tribunalul Brăila, poliţiştii din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie - Biroul Judeţean Anticorupţie Brăila şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila - Serviciul de Combatere a Criminalităţii Economice au procedat la ducerea la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila a inculpatului Apostu Mihai. În momentul în care poliţiştii i-au comunicat inculpatului scopul pentru care procurorul a dispus aducerea sa cu mandat, acesta a recunoscut că a luat suma de 600 de lei şi a predat banii respectivi", precizează reprezentanţii acuzării.
Cele trei bancnote de câte 200 de lei găsite asupra funcţionarului erau aceleaşi pe care fermierul le avusese la el, pregătite pentru flagrantul pus la punct de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, cu sprijinul DGA - Serviciul Teritorial Brăila, SIPI şi al IPJ - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.
Cu ocazia audierii, la parchet, Mihai Apostu a recunoscut că a luat brânză, pastramă şi bani de la denunţător, dar că a fost nevoit să facă acest lucru, "datorită insistenţelor denunţătorului" (!).
Reţinut pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, consilierul Direcţiei Agricole a fost prezentat sâmbătă, 21 februarie, instanţei Tribunalului Brăila, cu propunere de arestare preventivă. În aceeaşi zi, Mihai Apostu a fost arestat preventiv pentru următoarele 30 de zile. "Prin modul de comitere a infracţiunii de luare de mită, inculpatul a dovedit lipsă de respect pentru normele legislative şi autorităţile statului, considerând că, atâta timp cât funcţia de consilier superior în cadrul Direcţiei Agricole Brăila este slab remunerată, ea poate constitui şi o sursă de obţinere a unor produse alimentare sau bani, pe lângă salariu", precizează procurorul care a supravegheat cercetările.
Oamenii legii verifică în prezent dacă funcţionarul corupt nu a pretins şi de la alţi fermieri foloase materiale, ca să-i ajute să obţină subvenţii.

Direcţia Agricolă aşteaptă hârtie de la Parchet

Contactată ieri, conducerea Direcţiei Agricole Brăila ne-a precizat că, până în acest moment, nu a primit o comunicare scrisă din partea organelor de cercetare penală, astfel încât, potrivit legislaţiei, să treacă la suspendarea din funcţie, până la soluţionarea anchetei, a funcţionarului Apostu Mihai. Mai trebuie precizat faptul că Mihai Apostu îşi desfăşoară activitatea în cadrul Direcţiei Agricole Brăila din august 2004.

 




Categorie articol: 

Like / Share

Comentarii