Mergi la conţinutul principal

Afaceri cu manuale pe holurile liceelor

Elevii din clasele a XI-a şi a XII-a sunt nevoiţi să-şi procure singuri manualele, întrucât şcoala nu le mai asigură. Astfel, dacă până acum câţiva ani părinţii scoteau din buzunar câteva sute de lei la librărie, de când a început criza, copiii au găsit o alternativă mai ieftină: manualele la mâna a doua vândute chiar de colegii lor mai mari. Prin urmare, încă din primele zile de şcoală grupuri de elevi îşi fac reclamă prin clase şi îşi vând manualele la preţuri mult mai mici decât cele din magazine. Mai mult, la Colegiul Murgoci s-a amenajat un mic târg în curtea şcolii, unde proaspeţii absolvenţi îşi pot etala materialele, pentru a evita haosul care se formează deseori pe holurile liceului.

Cărţile pentru bac, la mare căutare

Deşi unii elevi aşteaptă încă să afle manualele după care vor lucra anul acesta, forfota a început şi mulţi deja au început să cumpere sau măcar să studieze piaţa, ori chiar să facă rezervări. Astfel, manualele de limba română sunt la mare căutare, mai ales în rândul elevilor din clasa terminală, care se gâdesc deja la bacalaureat. Un manual de română de clasa a XII-a de la Editura Corint, ori editura Art, care în librării costă peste 20 de lei, se vinde în Murgoci şi în Bălcescu cu 10 - 12 lei. Şi manualele de matematică sunt la mare căutare, un set de trei manuale de matematică M1 de Ganga se vinde cu 35-40 de lei în Murgoci, iar un manual de tip M2 de acelaşi autor se vinde cu 15 lei, în timp ce în Bălcescu un manual de matematică poate fi cumpărat şi cu 10 lei, cu puţin noroc.Tot în vederea bacalaureatului elevii se bat şi pe manualele de istorie. Un manual de istorie de la Editura Gimnasium, care anul trecut a fost achiziţionat cu 15 lei, se găseşte acum cu 12 lei, iar cel de la editura Corint costă acum 10 lei. În ceea ce priveşte manualele de geografie, acestea pot fi cumpărate cu 10 lei, la acelaşi preţ cu manualele de filosofie, economie, sociologie. Un manual de fizică de clasa a XII-a se poate cumpăra cu 10-12 lei.

Elevii se descurcă: variantele xerox mult mai ieftine

Manualele de limbi străine au preţuri mai mari dacă vorbim de cele pentru examenele Cambridge, care se vând cu CD la preţul de 20 lei. Manualele de franceză sunt disponibile cu 10 lei. În "Iorga" elevii de clasa a XII-a vând majoritatea cărţilor la preţ unic de 10 lei, incluzând atât manuale de limbă română, ştiinţe ori literatură universală, cât şi manuale de franceză mai rar folosite, de la editura Hachette. O variantă şi mai ieftină este achiziţionarea cărţilor trase la xerox contra sumei de 5 lei. Însă, din spusele elevilor, se pare că unii profesori fie nu acceptă copiile, fie le acceptă doar pe cele color.
Pe lângă clasicele manuale, micii comercianţi pun la vânzare şi culegeri pe care fie le-au folosit la clasă, fie le-au folosit pentru pregătirea de bacalaureat ori admiterea la facultate. Culegerile de comentarii literare sunt la mare căutare, preţul lor variind în funcţie de editură între 15 şi 20 lei. În ceea ce priveşte celelalte materii de bacalaureat, încă se mai vând cărţile cu variante din anii trecuţi, chiar şi copiile ajung la 20 lei. Elevii nu ratează nimic, astfel că am observat la vânzare chiar şi memoratoare de matematică, fizică şi chimie, un set de 4 bucăţi fiind vândut cu 15 lei.

Unii profesori îşi obligă elevii să comande de la editură

Întrebaţi cum merg vânzările, elevii din liceele menţionate sunt încântaţi că au vândut o parte din cărţi, însă se plâng că mulţi profesori schimbă editurile ori, mai mult, îi obligă pe elevi să comande toţi manualele necesare direct de la editură, evident la un preţ mai mare decât cel al exemplarelor la mâna a doua. Pe de altă parte, elevii din Murgoci se bucură de o colaborare mai bună cu direcţiunea, având în vedere standul amenajat în curte şi faptul că şi elevii altor licee încearcă să-şi vândă materialele aici. În zilele următoare, numărul de cărţi vândute ar putea creşte, întrucât şi profesorii vor da mai multe informaţii în legătură cu manualele şi editurile cu care lucrează.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro