Mergi la conţinutul principal

Aerosmith va cânta cu gemenii care au reprezentat Irlanda la Eurovision

Gemenii coafaţi bizar, care cântă sub numele Jedward, sunt deja în discuţii pentru a cânta alături de solistul de la Aerosmith, Steven Tyler, scrie cotidianul The Sun.
"Cei doi nici nu au visat vreodată la o astfel de colaborare, dar... se pare că e pe cale să se întâmple", a spus un apropiat al gemenilor.
La Eurovision 2011, piesa cântată de Jedward s-a clasat pe locul 8, după ce, înaintea finalei, irlandezii erau cotaţi printre favoriţii competiţiei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro