Mergi la conţinutul principal

Aducerea moaştelor Sfântului Arhidiacon Ştefan

Sfântul Arhidiacon ştefan este pomenit în fiecare an pe 27 decembrie. Pentru că a proclamat într-un mod public şi solemn divinitatea Mântuitorului, a fost dat morţii.

Moaştele Sfântului Arhidiacon ştefan au fost duse spre îngropare de către Gamaliel, în satul Cafargamala, de lângă Ierusalim. Gamaliel, renumitul învăţător al legii evreieşti, va primi credinţa în Hristos şi tot el va fi cel care îl va înmormânta şi pe Nicodim, prietenul lui ştefan, care a plâns la mormântul Sfântului ştefan până a murit.

După sute de ani, Gamaliel s-a înfăţişat de trei ori în vis lui Lucian, preotul din Cafargamala.

Mişcat de visul lui, Lucian s-a dus la Patriarh şi luând binecuvântare, a venit cu oameni şi a dezgropat oasemintele sale. Moaştele Sfântului Mucenic şi Arhidiacon ştefan au fost mutate cu procesiune în Sion şi înmormântate într-o biserică ridicată de boierul Alexandru. Când acest boier a murit, i s-a făcut un sicriu de chiparos asemenea cu cel al sfântului şi a fost îngropat lângă mormântul Sfântului Ştefan.

Iuliana, soţia boierului Alexandru, dorind să ia trupul bărbatului ei şi să-l ducă în ţara sa, la Constantinopol, fiind cuprinsă de pronia dumnezeiască a lăsat sicriul soţului, şi vărsând multe lacrimi, a luat racla sfântului.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro