Mergi la conţinutul principal

Adrian Traian «păzeşte» sediul de partid al Simonei Drăghincescu

Consilierul municipal autoproclamat independent, Adrian Traian, pare să tragă tot mai mult spre barca Partidului Naţional Democrat Brăila. Acesta a fost surprins întâmplător, ieri, la ora 11:45, de redactorii "Obiectiv - Vocea Brăilei" în timp ce se afla la intrarea în sediul de partid al colegei sale din CLM, Simona Drăghincescu. Contactat ulterior, Traian a afirmat că încă nu a semnat o adeziune la PND Brăila, că îşi cântăreşte opţiunile şi a amintit, în glumă, posibilitatea de a intra chiar la PSD sau de a deveni membru cu "acte în regulă" la UNPR. "Nu, încă nu am semnat adeziune. Probabil că o să semnez. Deocamdată sunt simpatizant. Aşa este, eram la uşă şi stăteam de vorbă cu un domn. Am trecut pe acolo pentru că îi cunosc pe oameni", a declarat consilierul. Mai mult, acesta a ţinut să precizeze cu exactitate motivul pentru care se afla în faţa sediului la acea oră. "Ştiţi de ce stăteam în uşă? Pentru că, de regulă, când mergi într-un loc nu stai la uşă... Dacă aţi fost puţin atenţi, în faţa sediului este un spaţiu verde, îngust. Acolo s-au plantat nişte trandafiri. Ţinând cont că de când s-au plantat o parte dintre ei au fost smulşi şi furaţi de acolo, să nu mai spun că deşi acolo oprirea este interzisă, multă lume parchează maşinile şi oamenii coboară din maşini şi calcă exact pe locurile alea. Stăteam acolo şi le-am atras atenţia: «Măi oameni buni, nu mai călcaţi aici, ocoliţi pe partea cealaltă!». Vrem cu toţii să avem un oraş frumos, cu flori, cu trandafiri şi noi călcăm pe spaţiul verde! Păi, e frumos?!", a mai completat sursa citată.

De ce nu se simte Traian în UNPR Brăila

Cât despre poziţia sa actuală în UNPR, Adrian Traian a reiterat ideea că modul în care s-a pus problema la nivel local după fuziunea prin absorbţie cu PP-DD-ul, a fost una destul de ciudată. "Bun, eu am spus următoarea chestie: dacă eu sunt membru UNPR prin această fuziune prin absorbţie, trebuie să mă cheme conducerea partidului de la Brăila şi să îmi dea carnet de partid. Nu e normal aşa? Dar când te invită şi spun «veniţi să semnaţi adeziune la partidul x». Păi, nu sunt membru?! Şi dacă nu vreau să semnez adeziune, cum îmi ridică sprijinul politic dacă nu sunt membru?! Vedeţi, sunt nişte lacune aici. De aceea am stat în banca mea şi n-am semnat cu nimeni deocamdată", a conchis sursa citată.
Reamintim că Adrian Traian a participat în luna februarie la prima conferinţă de presă a PND, cu ocazia vizitei lui Daniel Fenechiu la Brăila, dar a declarat că a făcut-o ca fost coleg al PP-DD-istului. Ulterior, acesta a fost prezent şi la conferinţa de presă din luna martie, la inaugurarea sediului PND Brăila, de această dată chiar la masa liderilor.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro