Mergi la conţinutul principal

Adolescenţii, îndemnaţi să «lupte» împotriva traficului de persoane

Adolescenţii pot pica extrem de uşor în plasa unor traficanţi de persoane, astfel că poliţiştii au ţinut să tragă un semnal de alarmă. Vineri, poliţiştii au purtat discuţii cu elevii de la mai multe instituţii de învăţământ şi le-au dat sfaturi care să îi ajute să stea departe de traficanţii de persoane. Acţiunile s-au desfăşurat în contextul zilei de 18 octombrie, instituită, la nivel european, drept «Ziua Europeană de Luptă împotriva Traficului de Persoane». Alături de poliţişti au fost prezenţi şi specialişti ai Agenţiei Naţionale împotriva Traficului de Persoane - Centrul Regional Galaţi. Împreună au desfăşurat o serie de activităţi de informare şi prevenire a elevilor în legătură cu riscul de expunere la formele de abuz, de exploatare sau de trafic de persoane. 

În ziua de 16 octombrie, elevii Colegiului Tehnic "C.D.Neniţescu", ai Colegiului Tehnic "Edmond Nicolau", Liceului Tehnologic "Gh.K. Constantinescu" şi cei ai Liceului cu Program Sportiv au discutat cu poliţiştii despre împrejurările care i-ar putea expune la riscul de a deveni victime ale traficului de persoane, precum şi despre comportamentele pe care trebuie să le adopte pentru a nu ajunge în această situaţie. "Adolescenţii au înţeles că mirajul câştigurilor materiale obţinute rapid şi fără mari eforturi poate deveni un adevărat coşmar, şi au identificat împreună cu poliţiştii o serie de factori de risc care pot conduce la transformarea lor în victime ale traficului de fiinţe umane. Fetele au înţeles care sunt consecinţele unui astfel de mod de viaţă ce afectează profund întreaga personalitate a victimei şi au fost sfătuite să manifeste prudenţă, mai ales în cazul în care, mai târziu, vor dori să lucreze în străinătate", a precizat ag. şef adj. Camelia Bucur din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
De asemenea, elevii din cadrul şcolii Gimnaziale "Fănuş Neagu" Brăila au fost gazdele poliţiştilor şi au primit cu interes informaţii pentru protejarea lor. Astfel, copiii au aflat de la reprezentanţii legii ce înseamnă traficul de persoane, sub ce forme se poate manifesta, ce înseamnă exploatarea sexuală sau exploatarea prin muncă, care sunt efectele acestor fapte asupra victimei. Li s-a vorbit şi despre riscurile la care se expun în cazul utilizării internetului fără luarea unor minime măsuri de protecţie a datelor personale.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro