Mergi la conţinutul principal
Cazul Caracal, efect de bumerang la SAJ Brăila

Acuzaţii, contraziceri şi schimbări din funcţii la Ambulanţă

• în urma reacţiilor dure la adresa dispecerilor 112, pe care le-a exprimat recent, în presă,  directorul medical al Serviciului de Ambulanţă Brăila, managerul acestei instituţii a precizat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că se detaşează complet de afirmaţiile colegului său, pe motiv că sunt nereale şi răuvoitoare • întâmplător sau nu, se pare că managerul se „detaşează” acum şi de colegul său, fiind organizat concurs pe 6 august, pentru ocuparea postului de director medical al SAJ Brăila, pentru care candidează 2 candidaţi însă nu şi actualul medic ambulanţier • potrivit unor surse, unul dintre cei doi candidaţi, ar fi chiar o rudă a actualului manager de la Ambulanţă

 

Reacţii în lanţ după oroarea de la Caracal. Acuzaţii, contraziceri şi schimbări de funcţii la Serviciul Judeţean de Ambulanţă(SAJ) Brăila, după ce directorul medical a vorbit recent despre acest caz sinistru şi despre o serie de gafe ale dispecerilor de la 112, dar şi despre angajările în sistem, mai mult sau mai puţin „obiective”. Un alt medic din Brăila a reacţionat. Este vorba despre managerul SAJ, care a ţinut să precizeze, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că nu este de acord de afirmaţiile lansate, recent, de directorul medical, dr. Florin Ştefan. Cu atât mai mult cu cât, spune managerul, declaraţiile medicului au fost făcute fără acordul superiorilor şi nu reprezintă punctul de vedere al SAJ Brăila. „Ieri (n.r.- joi, 2 august) am fost anunţată, pe la prânz, că în instituţie, în timpul programului, domnul director medical, doctor Ştefan, făcea declaraţii unor colegi de-ai dumneavoastră din presă, fără să mă anunţe, fără să-mi ceară părerea, acordul, după cum ar fi trebuit. Afirmaţiile pe care le-a făcut în privinţa timpului de ajungere a informaţiei, a timpului de ajungere la caz, în general a echipajelor la caz sunt cu totul deplasate”, a declarat managerul SAJ Brăila, dr. Viorica Iuga.

În acest sens, conducerea Serviciului Judeţean de Ambulanţă Brăila l-a sancţionat verbal pe directorul medical pentru părerea exprimată în public şi l-a contrazis în ceea ce priveşte timpul de reacţie al medicilor ambulanţieri, dar şi al dispecerilor STS. Mai exact, managerul SAJ Brăila a spus că alerta, în cazurile de maximă urgenţă, durează, de regulă, 30 - 45 de secunde, până când dispecerul de la 112 anunţă echipajul ambulanţei, şi nu 6-8 minute după cum anunţase iniţial, directorul medical. „Deci noi la cazurile de urgenţă majoră ajungem în câteva minute, mai ales în cadrul oraşului, în maximum 8-10 minute, din momentul în care suntem alertaţi. Alerta în cazurile acestea se face imediat, adică în 30-45 de secunde după ce s-a primit telefonul se alertează echiajul. În niciun caz nu se întârzie alertarea lor şi nici nu se întârzie plecarea la caz, mai ales în cazul urgenţelor majore”, a mai transmis conducerea SAJ Brăila, fără a veni însă şi cu cifre, statistici palpabile de la Serviciul de Telecomunicaţii Speciale(STS) din care să reiasă acest lucru. „Apelurile de la STS nu le avem, dar se pot controla de cei care sunt în cauză. În rest, eu mă delimitez şi ne delimităm cu totul de afirmaţiile domnului doctor. Eu nu agreez ieşiri din acestea, nu acuz nişte relaţii, ştiu eu... angajări. Luaţi-o ca pe o părere strict personală, nu este părerea instituţiei, ceea ce declarat dr. Ştefan. În ce priveşte o solicitare oficială către STS probabil că o să facem şi aşa ceva, dar toată povestea asta este cam răuvoitoare”, a mai spus dr. Viorica Iuga.

Cât despre trimiterea ambulanţelor la adrese greşite, managerul SAJ a recunoscut că s-a mai întâmplat aşa ceva la Brăila, dar că nu au fost cazuri grave, care să se fi soldat cu decese din cauza timpilor morţi, pierduţi pe drumuri greşite. Conform dr. Iuga, ar fi vorba de 6 -7 cazuri pe lună, la un număr de 5.000 de chemări. „Au existat situaţii cu ambulanţe trimise la adrese greşite, fie de către cei de la 112, fie de cei de la dispeceratul nostru, fie chiar de noi la faţa locului, dar s-a căutat să se corecteze. Cerem nişte repere în plus, astfel încât să se ajungă la pacient. În contextul a 5.000 de chemări pe lună, nu cred că au fost mai mult de 6, 7 cazuri”, a mai adăugat conducerea unităţii.

Întâmplător sau nu, s-a scos la concurs şi postul de director medical al SAJ Brăila, iar dr. Florin Ştefan nu şi-a mai depus dosarul pentru un nou mandat. Concursul va avea loc pe 6 august şi potrivit managerul SAJ Brăila, doar doi candidaţi se vor lupta pentru acest post. Potrivit unor surse, unul dintre cei doi  pretendenţi la postul de director medical este chiar o rudă a actualului manager. În plus, de pe site-ul SAJ Brăila aflăm că unul dintre cei 11 dispeceri ai ambulanţei Brăila este chiar sora actualului manager.

Conflictul dintre actualul manager al SAJ Brăila dr. Viorica Iuga şi directorul medical dr. Florin Ştefan, de altfel, fost şef al Ambulanţei, este binecunoscut la nivel local, divergenţele dintre cei doi facând obiectul unor dispute interne mai vechi.

Amintim că reacţia managerului SAJ Brăila vine după ce actualul director medical a declarat recent că dispecerii de la 112 întârzie cu mult trimiterea unui echipaj la apelant, chiar şi cu 6-8 minute, pe fondul unei interogări excesive, spunea acesta. Mai mult, medicul ambulanţier s-a arătat indignat şi de faptul că, nu de puţine ori, ambulanţele au fost trimise la adrese greşite fiind puse, astfel, în pericol vieţilor bolnavilor.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro