Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Actorul George Sofrag s-a stins din viata

Dupa o grea suferinta, actorul George Sofrag si-a sfirsit existenta pe pamint. Nascut pe 30 octombrie 1955, a absolvit Institutul de Arta Teatrala "I.L. Caragiale" in 1980 si si-a inceput cariera de actor pe scena Teatrului "Maria Filotti", teatru pe care nu l-a mai parasit niciodata. A jucat din 1981 in numeroase productii in care talentul sau a incintat spectatorii. Dintre piesele in care a jucat inainte de 1989 pot fi amintite: "Cu calusul in gura", in regia lui Constantin Codrescu, "Morometii", "Vinovatii fara vina", Evantaiul" lui Goldoni, "George Dandin" de Moliere, "A 12-a noapte" de W. Shakespeare, sau "O femeie cu bani" de G. B. Shaw. Dupa revolutia din '89, activitatea sa actoriceasca a continuat in aceiasi parametri. A jucat in "D'ale carnavalului" de Caragiale, in "Tarara Bumbia" sub bagheta lui Alexa Visarion, "Dragoste cu parfum de femeie", "O zi cu bucluc", "Sotie de rezerva", "Sinziana si Pepelea", "Mediterana", cind a jucat sub indrumarea Catalinei Buzoianu, si in "Micuta Dorothy". In urma cu doi ani chiar a incercat un experiment si a pus in scena, la sala Studio, un spectacol altfel despre Eminescu. Pentru prima data, in lectura actorului George Sofrag, au fost redate
publicului scrisorile de dragoste dintre poet si Veronica Micle, spectacol care s-a bucurat de aprecierea publicului.
Disparitia actorului George Sofrag inseamna o pierdere pentru teatrul brailean. Dumnezeu sa-l odihneasca!




Categorie articol: 

Comentarii