Mergi la conţinutul principal

Achiziţionarea clădirii Spitalului de Pneumoftiziologie bate pasul pe loc

• conducerea CJ Brăila şi reprezentanţii Congregaţiei «Jesu», proprietarii clădirii de pe strada Campiniu în care funcţionează Spitalul de Pneumoftiziologie, încă nu au căzut de acord în privinţa preţului de cumpărare al imobilului • preşedintele CJ Brăila, Francisk Chiriac susţine că încă este deschis negocierilor, deşi preţul cerut de Congregaţie este mult prea mare şi depăşeşte valoarea clădirii, stabilită prin expertiză

 

Negocierile Consiliului Judeţean cu Congregaţia „Jesu” în privinţa cumpărării clădirii de pe strada Campiniu, în care funcţionează Spitalul de Pneumoftiziologie, au intrat din nou în picaj. Potrivit preşedintelui CJ Brăila, Francisk Chiriac, proprietarul clădirii cere în continuare mai mulţi bani decât suma reieşită în urma expertizei efectuate, recent, de un evaluator stabilit de comun acord, atât de autorităţile locale cât şi de reprezentanţii Congregaţiei. Mai exact, este vorba despre 950.000 euro, faţă de 882.000 euro, suma stabilită în urma expertizei, pe care administraţia judeţeană este dispusă să o ofere.

„Nu avem aceşti bani! Şi nu numai că nu îi avem, dar ar însemna să încălcăm legea. Încercăm să îi lămurim. Noi avem stabiliţi aceşti bani conform expertizei şi ne dorim să îi plătim în două tranşe. A rămas să se mai gândească. Trebuie să transmită mai departe mesajul către cei de la conducerea Congregaţiei - pentru că se întâlnesc o dată pe lună în Italia -, şi să ne dea un răspuns oficial după această întâlnire a lor. Noi susţinem ferm că vrem să cumpărăm clădirea. Oricum nu au unde să o vândă, pentru că este un spital cu probleme. Aşteptăm răspunsul lor. Noi suntem pregătiţi”, a declarat Chiriac.

Şeful CJ a mai punctat că ideal ar fi ca judeţul să reuşească în cele din urmă să cumpere clădirea, deoarece plata lunară a chiriei nu este ceva ce poate continua la nesfârşit.

 

Există şi planul B

Subiectul cumpărării clădirii Spitalului TBC a fost reluat de către şeful CJ Brăila şi în cadrul celei mai recente conferinţe de presă. Acesta a mai adăugat faptul că reprezentanţii Congregaţiei „Jesu” nu au fost extrem de încântaţi de ideea că expertul care a făcut evaluarea clădirii a fost din Brăila, însă potrivit şefului judeţului, acesta a venit cu oferta cea mai ieftină. Mai mult, Chiriac a susţinut că preţul cerut nu diferă atât de mult de cel rezultat în urma expertizei, prin urmare speră că membrii Congregaţiei vor lua decizia corectă.

În caz contrar însă, PSD-istul a punctat că s-a gândit şi la planul B. Fără să dea prea multe detalii, acesta a afirmat că a identificat o clădire aflată în proprietatea judeţului, undeva la marginea Municipiului Brăila, unde ar putea funcţiona Spitalul de Pneumoftiziologie, în viitor.

Reamintim că, CJ Brăila se chinuie de câţiva ani să ajungă la o înţelegere cu proprietarul clădirii în care funcţionează Spitalul de Pneumoftiziologie. Este vorba despre Congregaţia “Jesu”, în fapt continuatoarea în drepturi a Ordinului “Sfânta Maria”, cel care a fost proprietarul iniţial al imobilului de pe strada Campiniu.

Interesant de precizat este faptul că pe vremea când ocupa poziţia de preşedinte interimar al CJ Brăila, Viorel Mortu ne-a informat că, situaţia este cu atât mai presantă în privinţa achiziţionării imobilului, cu cât, lunar, Consiliul Judeţean plăteşte o chirie de 5.700 euro către proprietar. Ba mai mult, acesta avertiza că actualul nivel al chiriei a fost impus printr-un act normativ care-şi încetează valabilitatea în iulie 2017, context în care chiria ar putea creşte.

Trebuie subliniat şi că în imobilul în care funcţionează în prezent spitalul TBC s-au făcut deja investiţii de 3 milioane de lei, ceea ce forţează cu atât mai mult autorităţile să încerce să cumpere.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro