Mergi la conţinutul principal

Achiziţie importantă pentru PMP

Consilierul municipal Daniela Rădulescu a trecut la PMP, ne-au informat surse demne de încredere. “Într-adevăr, nu mă mai regăsesc în politica actuală a liderilor ALDE. Mă refer, în principal, la abordarea populistă, inconştientă aproape, cu privire la îmbolnăvirile cu COVID-19. Din acest punct de vedere am apreciat consecvenţa conducerii PMP, referitoare la prudenţa de care trebuie să dăm cu toţii dovadă, pentru a depăşi aceste momente dificile”, ne-a declarat Daniela Rădulescu. Reamintim că Rădulescu a fost dată la o parte de la conducerea ALDE de nimeni altul decât penalul Mihai Ruse. Cu toate acestea, nu a abandonat partidul lui Tăriceanu şi şi-a văzut de treabă în CLM, până a reuşit să-şi ducă la bun sfârşit promisiunea din campania electorală trecută: este vorba despre sprijinul bănesc acordat de municipalitate femeilor, la naştere. Daniela Rădulescu îşi încheie în acest an al treilea mandat de consilier municipal.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro