Mergi la conţinutul principal

Accidentul aviatic din Indonezia, soldat cu cel putin 137 de victime

Cel putin 137 de persoane au murit, luni, in urma prabusirii unui avion al companiei indoneziene Mandala in nordul insulei Sumatra, au anuntat surse medicale locale, citate de AFP.
La spitalul general Pringadi din Medan au fost inregistrate 49 de trupuri neinsufletite, in timp ce la spitalul privat Adam Malik au fost primite alte 88 de victime, au declarat sursele citate.
Un avion de linie indonezian care transporta 117 persoane s-a prabusit, luni dimineata, intr-un cartier rezidential din orasul Medan, situat in nordul insulei indoneziene Sumatra.
Aparatul, un Boeing 737-200 al companiei indoneziene private Mandala, decolase cu putin timp in urma de pe aeroportul Polonia, situat in centrul orasului, cu destinatia Jakarta.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro