Mergi la conţinutul principal

Accidentată pentru că a traversat prin loc nepermis şi fără să se asigure

Maria A., în vârstă de 73 de ani, a traversat sâmbătă, în jurul prânzului, Şoseaua Baldovineşti, în dreptul str. Olteniei, prin loc nepermis şi fără să se asigure şi a fost surprinsă de Eugen D, în vârstă de 23 de ani, care conducea regulamentar autoturismul proprietate personală. Victima, care a suferit leziuni în urma impactului, a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Şoferul ghinionist a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. În cauză s-a întocmit dosar penal.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro