Mergi la conţinutul principal

Accidentată în timp ce traversa neregulamentar

Traversarea neregulamentară o putea costa viaţa pe o femeie de 62 de ani. Aceasta s-a angajat într-o traversare riscantă, pe Calea Galaţi, fără a se asigura înainte de a trece strada. Brăileanca a ajuns sub roţile unei maşini şi a fost rănită grav, astfel că a fost transferată la Spital în Bucureşti.
Potrivit poliţiştilor, în ziua de 21 august, la ora 12.45, Georgeta E. (46 de ani), din Brăila, în timp ce conducea autoturismul, pe Calea Galaţi, a accidentat-o pe Rica P. (62 de ani), care traversa prin loc nepermis şi fără să se asigure. "În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală gravă a brăilencei, care a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale, ulterior, fiind transferată la Spitalul Bagdasar Arseni Bucureşti", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
Ambele participante la trafic au fost testate cu aparatul etilotest rezultând că nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Tot joi, la ora 16.15, şoferul unui autoturism a intrat în coliziune cu o autoutilitară. Marius C. (21 de ani), din comuna Stăncuţa, conducea maşina proprie şi a pătruns pe DE 584, din afara părţii carosabile, fără a acorda prioritate de trecere autovehiculelor care circulau pe drum. Acesta a fost tamponat de autoutilitara condusă regulamentar de Gheorghe B. (49 de ani), din oraşul Tecuci.
În urma accidentului, şoferul de 21 de ani a fost rănit uşor şi transportat la spital, pentru îngrijiri medicale, nerămânând internat.
În aceeaşi zi, la ora 23.30, Vasilică N. (41 de ani), din oraşul Însurăţei, aflat la volanul unei autoutilitare, a pătruns pe o stradă, tot din afara părţii carosabile şi fără a acorda prioritate celorlalte vehicule. Autoutilitara a fost tamponată de biciclistul Ştefan E. (35 de ani), din oraşul Însurăţei, care a plecat la domiciliu şi a solicitat apoi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă. Conducătorul auto a plecat şi el acasă, fără să anunţe poliţiştii despre producerea evenimentului. "În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală gravă a biciclistului, care a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Conducătorul auto au fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că avea 0,08 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cauză întocmindu-se dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului, fără încuviinţarea poliţiştilor", a spus purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro