Mergi la conţinutul principal

Accident mortal între Gropeni şi Tufeşti

* azi-noapte, un tânăr a pierdut controlul volanului într-o curbă, pe fondul neadaptării vitezei, iar maşina s-a înfipt într-un copac * o minoră de 14 ani a murit iar alţi doi tineri, precum şi şoferul, au ajuns la spital în stare gravă

 

Viteza prea mare a dus la producerea unui grav accident între Gropeni şi Tufeşti. Azi-noapte, un tânăr de 22 de ani, din Gropeni, a pierdut controlul volanului într-o curbă, pe fondul neadaptării vitezei, iar maşina s-a înfipt într-un copac. O minoră de 14 ani a murit, iar alţi doi tineri, precum şi şoferul, au ajuns la spital în stare gravă.

Potrivit poliţiştilor, la ora 02.15, s-a anunţat prin numărul de urgenţă 112 faptul că pe DJ 212 s-a produs un eveniment rutier grav. Era vorba despre un autotursim Dacia înfipt în copac. În urma cercetărilor la faţa locului, poliţiştii au stabilit că tânărul de la volan a apăsat prea tare pedala de acceleraţie. Se pare că acesta nu a observat la timp curba şi nu a mai reuşit să redreseze maşina. Impactul cu arborele a fost unul violent şi a dus la moarte. Tânăra decedată era din Tufeşti iar ceilalţi doi tineri răniţi, ambii în vârstâ de 17 ani, erau din Gropeni. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro