Mergi la conţinutul principal

Accident de muncă la «Ceprohart»

Un electrician de la "Ceprohart" a ajuns la spital după ce s-a electrocutat la locul de muncă. Bărbatul efectua lucrări la panoul de distribuţie a curentului electric şi a suferit arsuri pe faţă şi antebraţ. Poliţiştii şi inspectorii de muncă efectuează cercetări în acest caz.
Accidentul de muncă s-a produs marţi, la ora 15.00, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Comunal Chiscani deplasându-se la societatea comercială care îşi desfăşoară activitatea pe platforma fostului Combinat, în urma unei sesizări. După cum ne-au informat surse din rândul anchetatorilor, societatea unde a avut loc evenimentul nefericit este "Ceprohart". "La faţa locului s-a constatat că în pavilionul de producţie hârtie, un angajat în vârstă de 59 de ani, în calitate de electrician, pe timpul unei intervenţii de reabilitare a panoului de distribuţie a curentului electric, a suferit arsuri pe faţă şi antebraţe", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
În urma accidentului, electricianul rănit, Constantin C., a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, pentru îngrijiri medicale. În cauză a fost întocmit dosar penal şi sunt continuate cercetările pentru a se stabili dacă sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de nerespectare a măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă. Inspectorii ITM au stabilit că lucrătorul a suferit arsuri în urma unui scurtcircuit. "Executa lucrări de întreţinere a staţiei de transformare din cadrul secţiei de microproducţie, amplasată pe platforma chimică a fostului combinat. A fost ars de un arc electric, produs de un scurtcircuit. Victima a suferit arsuri termice, de gradul II, la faţă şi antebraţe. Cauza este în cercetarea comisiei interne a societăţii angajatoare, urmând ca la final concluziile să fie prezentate Inspectoratului Teritorial de Muncă", a precizat Dumitru Văduva, inspector şef al ITM Brăila.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro