Mergi la conţinutul principal

Accident ce ar fi putut avea urmări grave, pe Calea Călăraşilor

Un accident rutier care s-ar fi putut solda cu urmări grave a avut loc, în jurul orei 12.00, pe Calea Călăraşilor, la intersecţia cu Str. Tineretului. Angajat în traversarea Căii Călăraşilor, dinspre sediul „Concivia" spre Dorobanţi, şoferul unui Logan, a acroşat un Renaul Clio care circula regulamentar. În urma impactului autoturismul Renault a pierdut direcţia de mers şi a intrat în plin într-un stâlp metalic de pe trotuar. Martorii spun că, dacă nu ar fi fost acel stâlp, maşina ar fi putut accidenta grav două tinere aflate pe trotuar. Renault-ul a suferit avarii serioase în partea din faţă, dar şi pe lateral.
La volanul autoturismului lovit se afla o tânără, însoţită de un copil. O locatară a blocului în dreptul căruia se afla stâlpul susţinea că minorul se afla pe scaunul din faţă, în dreapta şoferiţei şi nu într-un scaun special pentru copii. Din fericire, atât tânăra de la volan cât şi cel mic au scăpat nevătămaţi. Copilul era, însă, foarte speriat, iar femeia se străduia să îl liniştească.
Autoturismul Logan nu a suferit avarii grave. Doar bara faţă era puţin zgâriată. Loganul era condus de Ionel Tătaru, un brăilean în vârstă de circa 50 de ani, cu deficienţe locomotorii. Bulversat şi el de cele întâmplate, bărbatul ne-a spus că, ajuns în intersecţia cu Calea Călăraşilor, a oprit şi s-a asigurat înainte de a se angaja în traversarea străzii cu prioritate. „Un pieton a început să traverseze pe«zebră» din partea stângă, iar o maşină s-a oprit pentru a-i da prioritate. În momentul acela m-am asigurat în dreapta şi, pentru că era liber, am pus maşina în mişcare. Doamna cu Renault a venit din stânga, pe linia de tramvai, din spatele maşinii care stătea la trecerea de pietoni. Când am observat-o, deja era prea târziu. Îmi pare rău că s-a întâmplat, e vina mea, recunosc!", ne-a spus Ionel Tătaru. Acesta este posesor al permisului de conducere din 1988 şi spune că până acum nu a mai avut incidente de acest gen.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro