Mergi la conţinutul principal

Accident în lanţ pe Şoseaua Râmnicu Sărat

Ieri, aproape de orele prânzului, lucrătorii Biroului Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila au fost sesizaţi în legătură cu producerea unui accident rutier soldat cu victime şi pagube materiale, pe cea mai aglomerată arteră de circulaţie din municipiu.
Astfel, duminică, 17 mai 2015, în jurul orei 11:20, Iliuţă Ş., în vârstă de 38 de ani, din Brăila, conducea o autoutilitară Dacia papuc pe Şoseaua Râmnicu Sărat, când a provocat accidentul de circulaţie. Brăileanul nu a păstrat distanţa regulamentară faţă de autoturismul marca Ford Focus aflat în faţa sa şi condus de Adrian C., de 27 de ani, din Brăila, şi a intrat în coliziune cu acesta.
În urma impactului deosebit de violent, Dacia papuc condusă de Iliuţă Ş. a ricoşat, fiind proiectată pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism Dacia Logan condus regulamentar de brăileanca Elena A., în vârstă de 34 de ani.
În urma accidentului în lanţ, a rezultat vătămarea corporală a şoferiţei, precum şi rănirea unui pasager aflat în Dacia Logan şi a unui pasager aflat în Dacia papuc condusă de Iliuţă Ş. Conducătorii auto implicaţi în accident au fost testaţi cu aparatul alcotest, rezultatele fiind negative.
"Poliţiştii Biroului Rutier au efectuat cercetări la faţa locului, iar victimele au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, pentru acordarea de îngrijiri medicale. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă", ne-a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila, scms. Jenel Şogor. Cercetările continuă.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro